News Flash:

Clujenii plătesc bine: Un brașoven s-a ales cu 130.000 de lei de pe urma iubitei trimise la produs la Cluj, dar și cu zile după gratii

23 Ianuarie 2023
12203 Vizualizari | 0 Comentarii
Foto arhiva

Un proxenet are își exploata iubita a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul, de 40 de ani din Brașov, și-a trimis iubita la Cluj unde, în mai puțin de 1 an, ar fi obținut de pe urma acesteia circa 130.000 de lei.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 21.02.2022 – 09.01.2023, o persoană de sex masculin, identificată de către polițiști ca fiind un bărbat, în vârstă de 40 ani, din municipiul Codlea, județul Brașov, profitând de faptul că se afla într-o relație cu o tânără, în vârstă de 24 ani, din municipiul Brașov, care practica prostituția pe raza județului Cluj, ar fi obținut foloase patrimoniale, în valoare de peste 128.000 lei.

Astfel, la data de 19 ianuarie 2023, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județelor Brașov și Cluj, în urma emiterii mandatelor de percheziție domiciliară de către Judecătoria Brașov, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe sume de bani, în valoare de peste 6.000 de lei și sisteme informatice, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile față de bărbat, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta”, a transmis IPJ Brașov.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

proxenet cluj proxenet brasov prostitutie cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0935 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037290 (s)