Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat pentru Cluj24 că estimează ca dată de începere a programului Vinerea Verde finalul săptămânii viitoare.

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, autoritățile locale se așteaptă ca până atunci să se atingă pragul de 50% dintre clujeni vaccinați cu cel puțin o doză de ser anti-COVID 19.

Primarul Emil Boc anunța recent că pentru a ajunge la gratuitate pe transportul în comun pe raza municipiului, în zilele de vineri, mai trebuie să se vaccineze circa 7500 de persoane.

Această măsură ar fi fost adoptată și ca să stimuleze populația să se vaccineze.

Potrivit directorului DSP Cluj, Mihai Moisescu, tot mai puțini clujeni aleg să se imunizeze, în ciuda ritmului foarte bun de până acum și a acțiunilor precum cele de la centrul drive-thru și maratoanele de vaccinare.

Din punctul de vedere al DSP, la nivelul municipiului Cluj-Napoca rata de vaccinare este de 43%.

Însă Emil Boc ia în calcul și persoanele care au efectuat doar un vaccin. Astfel, în urmă cu două săptămâni, Cluj-Napoca ar fi fost la 47,35% procent de populație vaccinată.

coral