Istoria parcului se intinde pe o perioada de peste 185 de ani, fiind inscris, incepand cu anul 2010, pe lista monumentelor istorice din judetul Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania.

Numit candva ,,Parcul Poporului”, parcul este intr-adevar asimilat in constiinta comuna ca fiind ,,al nostru”, al clujenilor. In ultimii ani, in cladirea Casino-ului sau pe aleile parcului se organizeaza evenimente culturale sau recreative, fapt ce a dus la o schimbare pozitiva si binevenita in atmosfera parcului.

Scurt istoric:

1827 – moment de referinta – Asociatia de Binefacere a Femeilor inchiriaza terenul neamenajat, dorind sa creeze un loc recreativ.
1830 – Deschiderea parcului catre public, avand initial numele Nepkert (Parcul Poporului).
1860 – Ingrijirea parcului este preluata de Comisia Parc, presedintele acesteia fiind contele Imre Miko.
1862 – Infiintarea Corului Tinerilor Comercianti din Cluj care, sub dirijorul de opera Bela Stoger, obisnuia sa cante seara pe malul lacului.
1865 – Ingrijirea parcului este preluata de Asociatia Parcului care a organizat aleile, a sapat lacul si a construit pavilionul de muzica.
1871 – Lacul este inchiriat de Asociatia de Patinaj.
1874 – Construit dupa planurile arhitectului Henrik Zimmermann, a fost deschis Teatrul de Vara, astazi sediul Teatrului Maghiar de Stat.
1877 – Asociatia de Patinaj construieste un pavilion de lemn pe insula din mijloc.
1896 – 1897 – Au fost construite pavilionul de patinaj si chioscul, ambele proiectate de arhitectul clujean Lajos Pakey.
1900 – In noua cladire de langa parc, proiectata de catre arhitectul Ignac Alpar, incepe sa functioneze Scoala Superioara pentru fete De Gerando. Astazi cladirea adaposteste Facultatea de Chimie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.
1960 – Incepand cu acest an, in parc se vor afla statuile unor personalitati celebre: Antonin Ciolan, George Cosbuc, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Sigismund Toduta.
1989 – Dupa acest an, parcului i se atribuie denumirea de Parcul Central ,,Simion Barnutiu”.
2010 – Inscrierea parcului pe lista monumentelor istorice din judetul Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania.
2011 – In timpul mandatului primarului Sorin Apostu, a avut loc betonarea aleilor, dar si distrugerea mai multor copaci seculari, fapt ce a starnit nemultumiri si proteste din partea mai multor clujeni.

coral