News Flash:

Clujul, în topul salariilor din retail. Un director cîștigă și peste 20.000 de lei pe lună

26 Ianuarie 2022
486 Vizualizari | 0 Comentarii
Retail

Retail-ul rămâne stabil după doi ani de pandemie, în care acest domeniu a fost de bază, iar salariile la Cluj sunt printre cele mai mari din țară pe această zonă. 

După aproape doi ani de pandemie, retailul rămâne unul dintre cele mai stabile și constante domenii din punctul de vedere al ofertei de locuri de muncă, dar și printre cele mai căutate de către candidați, conform datelor eJobs.ro, liderul pieței de recrutare din România. Doar în acest moment, există aproape 8.000 de locuri de muncă disponibile pentru cei care doresc să se angajeze în retail. Nu doar că pandemia nu a afectat negativ dinamica locurilor de muncă din acest sector, dar mulți angajatori au lărgit paleta de oferte de muncă, datorită creșterilor înregistrate pe business, potrivit unui comunicat al platformei de recrutare eJobs.

La Cluj-Napoca, salariul mediu net în retail este de 3.000 de lei pe lună, al doilea după București (3.500) și la egalitate cu Timișoara, Oradea și Iași. Chiar dacă media salariilor din retail a scăzut față de alte domenii, aici se mai adaugă și bonusuri, și comisioane din vânzări. Mai mult de jumătate (53,8%) dintre angajații din retail câștigă sub 3.000 de lei net pe lună, potrivit datelor introduse de peste 350.000 de salariați în Salario, comparator de salarii.

„Joburile din retail sunt foarte atractive în primul rând pentru tinerii aflați la început de carieră pentru că cerințele angajatorilor nu sunt prea mari, iar companiile oferă training-uri prin care-i pregătesc pentru viitoarea activitate. Cei care rămân în domeniu pot să-și crească semnificativ salariile, în funcție de compania pentru care lucrează și de dimensiunea ei. De exemplu, un director de vânzări poate câștiga și 25.000 de lei net. În majoritatea cazurilor, la salariul de bază al celor din acest sector, se adaugă bonusurile din vânzări”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.

Cel mai mare salariu introdus în retail este pentru poziția de Director General, 28.000 lei net.

Cele mai mari salarii medii în funcție de poziție:

General Manager: 14.300 lei

Risk Manager: 12.000 lei

National Sales Manager: 10.000 lei

Manager IT: 8.600 lei

Director Financiar: 8.000 lei

Pozițiile cu cele mai mici salarii medii nete din retail:

Șef de tură: 2.080 lei

Operator centru asistență: 2.000 lei

Lucrător comercial: 2.000 lei

Asistent promoții: 1.900 lei

Casier: 1.900 lei

Unde se câștigă cel mai puțin în retail:

Călărași (1.996 lei)

Drobeta Turnu-Severin (1.750 lei)

Pașcani (1.700 lei)

Vălenii de Munte (1.700 lei)

Petroșani (1.700 lei)

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1287 (s) | 33 queries | Mysql time :0.053948 (s)