Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod Galben de inundații care este valabilă și pentru județul Cluj.

Codul galben, valabil de sămbătă de la amiază și până luni, 31 mai, ora 14.00, vizează posibiltatea producerii de inundații pe cursurile de apă:

Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior în judeţele Bihor şi Cluj,
Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu în judeţele Cluj şi Bihor,
Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă Târnava în judeţele: Mureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Cluj şi Alba.

INHGA menţionează că atenţionarea hidrologică Cod galben vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.

Acestea se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din mai multe județe, printre care și Clujul.

coral