Polițistul fotografiat gol lângă mașina poliției era comandantul Poliției orașului Murgeni, au confirmat mai multe surse din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (IPJ) pentru Libertatea. Mai mulți colegi îi condamnă comportamentul. 

Comisarul-șef s-a pensionat la doar 52 de ani, după ce a recunoscut polițiștilor de la Protecție Internă că el este cel care apare în fotografii. I s-a aprobat ieșirea din sistem la cerere, cu drept de pensie de serviciu, începând cu 15 august. 

Fotografia a fost realizată la începutul lunii august, anul curent, pe un câmp din apropierea orașului Murgeni. Ancheta internă a poliției s-a închis fără a fi făcute verificări suplimentare în legătură cu presupusa polițistă care se afla în mașină, au precizat surse din cadrul IPJ Vaslui pentru Libertatea. De altfel, reprezentanții instituției au confirmat și că în momentul de față nu se fac cercetări în legătură cu acest caz. 

Câtă vreme protagonistul fotografiei compromițătoare a ales soluția rapidă a ieșirii din sistem, s-a considerat „caz rezolvat”. Oficial, nu s-a putut stabili dacă polițistul întreținuse relații intime cu o colegă de serviciu în mașina aflată pe câmp, așa cum a indicat martorul ocular care a realizat fotografia. Polițiștii de la Protecție Internă au avut la dispoziție doar fotografia apărută în spațiul public, în care nu se observă decât bărbatul dezbrăcat. Acesta a refuzat să spună cu cine se afla în mașină și colegii de la control nu au insistat.  

„Nu face cinste Poliției” Polițiștii care au acceptat să vorbească cu reporterul Libertatea, sub protecția anonimatului, s-au delimitat categoric de gestul comisarului-șef pozat dezbrăcat.   „S-a mers pe repede-înainte să iasă rapid din sistem fără să se afle de scandal.

Omul era oricum în pragul pensionării, adică îndeplinea condițiile. A făcut-o într-un mod rușinos.

Categoric trebuie să ne delimităm ferm față de astfel de cazuri”, a răspuns unul dintre polițiștii întrebați de Libertatea. Sunt voci în rândul polițiștilor care spun că dacă protagonistul scandalului nu ar fi fost un ofițer cu funcție de conducere, deznodământul ar fi fost altul. Publicația Vremea Nouă, care a publicat fotografia, a scris că polițistul și-a înaintat raportul pentru pensionare într-o zi de vineri, iar ofițerii de la Protecție Internă și-au finalizat raportul în lunea imediat următoare, luând act de decizia celui cercetat de a se pensiona. „Este un episod care nu face cinste Poliției. Nu putem vorbi de aspecte ce țin de viața privată, câtă vreme vedem cu toții că în imagine apare o mașină de poliție lângă acea persoană. Dacă nu și-ar fi depus raportul, demisia era iminentă”, a declarat un alt polițist din cadrul IPJ Vaslui.

 „Când am cerut să ne plătească, patronul mi-a spart stopul de la mașină” Poliția din Vaslui, condusă prin împuternicire Comisarul-șef surprins dezbrăcat conducea Poliția orașului Murgeni de 5 ani.

În oraș, în ultimii ani au fost înregistrate mai multe conflicte stradale între grupările de romi, localitatea fiind declarată zonă de siguranță publică.  Una dintre problemele ridicate de polițiștii din Vaslui este și aceea că instituția nu are un șef cu drepturi depline de mai bine de doi ani. IPJ Vaslui este condus, de mai bine de doi ani, numai prin împuternicire, postul de inspector șef nefiind scos la concurs. 
 

coral