În data de 26 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secţiile 2 și 6, Biroul de Investigaţii Criminale, beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au identificat şi reţinut o femeie de 28 de ani, din comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi. 

Femeia este bănuită că, în perioada 2017 – 2019, ar fi comis mai multe furturi din locuinţe (5 acte materiale), situate pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a comunei Floreşti, judeţul Cluj.

În fapt, cea în cauză ar fi pătruns în imobile, prin câştigarea încrederii proprietarilor/închirierea apartamentelor în regim hotelier, de unde ar fi sustras laptop-uri, tablete şi televizoare.

Prin faptele sale, femeia ar fi cauzat un prejudiciu total de peste 24.000 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi furt, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. 

Faţă de femeie a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea măsurii, aceasta să fie prezentată în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

coral