Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) s-a stins din viață, a anunţat familia acestuia, într-o postare pe Facebook.

”Cu deosebită durere în suflet anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, precizează familia.

Jurnalistul, graficianul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare, judeţul Timiş.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti în anul 1969. În acelaşi an a debutat în presă lucrând, timp de două decenii, ca reporter la "Informaţia Bucureştiului".

Potrivit Agerpres, pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul ”Libertatea”, al cărui redactor şef şi director a fost până în 1997, când a devenit, timp de un an, director mass-media la Grupul Ringier România. Între 1998-1999 a condus "Informaţia de prânz" a Grupului Media PRO.

În iunie 1999 a fondat agenţia media ”Amos News” – Informatia.ro, al cărei director general a fost. Timp de un an a fost director general adjunct al postului Tele 7abc (2000-2001), iar pe 1 martie 2006 a preluat conducerea ziarului "Cronica Română", ca director executiv. În septembrie 2006, ziaristul a fost îndepărtat de la conducerea cotidianului, fiind repus în funcţie de instanţa de judecată în februarie 2007.

Octavian Andronic a fost și un cunoscut și apreciat caricaturist. 

A fost consul onorific al Republicii Uruguay în România (1992-2009), vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (1995-1997) şi preşedinte al Fundaţiei AlegRO (2000).

Din mai 2000 a fost editorul primului "ziar electronic" de autor, "Ziarul Personal".

În 2013, pe 7 februarie, şi-a lansat cel de-al treilea volum al "Cronologiei comentate a mileniului 3: anul 2002. Capitalismul de cumetrie", prefaţa fiind semnată de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

Octavian Andronic coral