Kik Douglas, tatăl actorului Michael Douglas, a avut o carieră de mai bine de șase decenii, jucând în peste 90 de filme. „Cu o uriașă tristețe, eu și frații mei anunțăm că Kirk Douglas ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 103 ani. Pentru lume, era o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, un umanist care era dedicat dreptății, iar cauzele în care a crezut au fost un standard către care noi toți am aspirat; dar pentru mine și pentru frații mei Joel și Peter el a fost simplu – tata, pentru Catherine – un socru minunat, pentru nepoții și strănepoții lui – un bunic iubitor, iar pentru soția lui, Anne, un soț minunat ”, a declarat Michael Douglas.  Kirk Douglas și-a câștigat faima la Hollywood cu rolul său legendar din Spartacus, din filmul cu același nume din 1960. Cu un an în urmă, în 1959, el a avut o nominalizare la Osca la categoria cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul lui Midge Kelly din Champion. Nu a primit trofeul pentru actorie de-a lungul carierei sale, însă a fost recompensat cu două Oscaruri ca producător pentru „The Bad and the Beautiful” în 1953 și „Lust for Life” în 1957, unde l-a întruchipat pe pictorul Vincent Van Gogh. În 1995, Academia americană de Film i-a acordat un Oscar onorific pentru întreaga carieră.
Citeşte întreaga ştire: Actorul Kirk Douglas a murit la 103 ani. Mesajul transmis de fiul său, Michael Douglas

coral