Un grav accident de circulație, soldat cu daune materiale, a avut loc în localitatea clujeană Someșu Rece. Poliția a fost sesizată în jurul orei 12.24 cu privire la faptul că pe DJ 107N, km 5+200m, a avut loc un eveniment rutier, fiind sesizat un autovehicul răsturnat în afara părții carosabile.

Conform primelor date furnizate, conducătoarea unui autoturim, de 31 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa din direcția Măguri-Răcătău spre Gilău, pe un sector în curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, lovind un gard, ulterior răsturnându-se. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ.

coral