Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc luni seară pe strada Fabricii, din Cluj-Napoca.

Din primele informații, este vorba despre un accident între două autoturisme. Cauza producerii incidentului este neacordarea de prioritate.

„O autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au fost alertate, în jurul orei 21.30, ca urmare a unui accident produs pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca„, transmite ISU Cluj.

Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

Au fost acordate îngrijiri medicale la locul evenimentului pentru trei persoane, dintre care doar un bărbat, de aproximativ 50 de ani, urmează să fie transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Acesta prezintă mai multe traumatisme, dar este conștient și cooperant.

coral