Un accident de circulație în urma căruia o persoană a rămas încarcerată și altele au fost rănite s-a produs dimineața, în data de 17 aprilie a.c., în Cluj-Napoca.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 6, pe strada Traian Vuia, unde două autoturisme au intrat în coliziune.

Au intervenit la locul evenimentului două autospeciale pentru descarcerare și două echipaje SMURD. De asemenea mai este prezent la locul evenimentului un echipaj SAJ”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Persoana încarcerată, un bărbat de aproximativ 50 de ani din taximetru, a fost descarcerat dintr-un autoturism.

S-a acționat pentru deblocarea ușii și extragerea lui folosind KED-ul, pentru nu se agrava posibilele leziuni la coloana vertebrală”, spune reprezentantul ISU.

Victima a primit asistență medicală în ambulanța de terapie intensivă SMURD, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Alte trei persoane au fost consultate medical la locul accidentului, însă au refuzat transportul la spital. 

coral