Reprezentanții ISU au explicat pentru „Adevărul” de ce a luat foc apartamentul din Cluj Napoca din cauza „efectului de lupă” al termopanului.

„Pentru a avea un foc este nevoie trei elemente în acelaşi timp şi spaţiu: sursa de aprindere, materialul combustibil şi aer/oxigen. Dacă nu avem unul dintre aceste elemente nu avem incendiu. 

În cazul incendiului din balconul de pe Observatorului, s-a înţeles greşit faptul că incendiul ar fi izbucnit din cauza geamurilor termopan cu care era închis balconul. A fost, de fapt, un cumul de factori: în condiţiile unei temperaturi ridicate, un furtun al unui grătar alimentat de o butelie de gaz, probabil, s-a topit sau a fost fisurat, iar furtunul/gazul a luat foc şi a întreţinut arderea. Astfel, au ars cele două scaune şi masa din lemn din balcon, dar şi materialele din plastic ale geamurilor”, a declarat Ciprian Cornea, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Cornea a mai explicat că robinetul de la butelia de gaz era deschis: „Dacă robinetul ar fi fost închis probabil că nu ar fi fost niciun incendiu. Bănuiala noastră este că putem presupune că furtunul a avut o fisură şi gazul s-a aprins în condiţiile unor temperaturi ridicate” 

Purtătorul de cuvânt susţine că a verificat ultimii 5 ani şi, la nivelul judeţului Cluj, nu au fost astfel de evenimente.

n ceea ce priveşte aşa-numitul „efect de lupă”, Cornea a susţinut că este o formulare într-un limbaj mai puţin profesional: „Noi vorbim în cazul de faţă de căldură solară directă acumulată, concentrată sau reflectată către un material combustibil”

Cornea a explicat cum a ajuns acest fenomen să fie considerat unul dintre factorii cumulativi ai izbucnirii incendiului: „Din start trebuie să precizăm că pompierii nu au făcut o expertiză pentru a determina cauza incendiului. Ulterior intervenţiei, ei trebuie să stabilească o cauză probabilă a incendiului.

În cazul de faţă, au fost luate în calcul mai multe variante: un scurtcircuit electric – exclus deoarece nu era curent în balcon; o flacără deschisă – exclusă deoarece nu era nimeni acasă; scrum de ţigară sau alt material inflamabil ajuns de la vecini – exclus deoarece arhitectura blocului nu permite vecinilor să scrumeze în balconul de jos. Eliminând toate aceste posibilităţi, colegii au indicat drept una dintre cauzele probabile căldură solară directă acumulată, concentrată sau reflectată asupra unui material combustibil”. 

coral