Valul trei al pandemiei va veni și peste noi, este avertismentul doctorului Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Acesta este de părere că noile tulpini deja apărute în alte state își vor face apariția și la noi. Specialiștii spun că se vor transmite mult mai agresiv în comunitate, însă actualul vaccin anti-COVID va fi eficient și în cazul lor.

„Gândiți-vă că noile tulpini sunt deja în Australia, Europa și noi, ca țară, avem cel mai mare flux migrațional din Europa. Deci, este foarte clar că valul 3 va veni și peste noi, ne este foarte clar că vor fi tulpini noi, cu o mai mare agresivitate de transmitere intracomunitar, tocmai de aceasta mergem pe insistența pe vaccinare, pentru că este singura armă eficientă în a mai domoli acest val și, de ce nu, să-l și oprim”, a declarat medicul Cristian Oancea la Digi24.

coral