Am născut-o pe Adriana la 18 ani, iar părinții mei au adoptat-o. Nu i-am zis nimic lui Sergiu, când m-am măritat cu el

Când am născut-o pe Adriana, la 18 ani, părinții mei au adoptat-o, pentru ca eu să-mi văd de viața mea. Nu i-am zis nimic lui Sergiu, când m-am măritat cu el. Dar iată că acum drumurile lor s-au întâlnit!

Am văzut zilele trecute un film care mi-a readus în minte lucruri pe care le ascunsesem în adâncul sufletului meu și pe care încercam să mă prefac că le-am uitat sau să-mi imaginez că nu le-am trăit eu, ci doar mi-au fost povestite.

Eram în penultimul an de liceu și m-am îndrăgostit nebunește de unul dintre profesori, despre care toată lumea știa că nu se dă în lături să se culce cu elevele lui, dar, cum nimeni nu se plânsese niciodată, nu s-a putut lua nicio măsură împotriva lui. Când eram în clasa a X-a, s-a zvonit că o fată, care se mutase la alt liceu, ar fi fost una dintre victimele lui, dar nici părinții fetei, nici ea nu au dat nimic la iveală, iar Adrian C. și-a văzut mai departe de lecțiile lui de… anatomie.

Cum a început totul între noi? Nimic mai simplu. Adrian se ocupa în fiecare an de organizarea serbării de sfârșit de an și cine voia să-l ajute era bine-venit. Așa că m-am oferit și eu, iar el a fost foarte încântat.

— Te bagi singură în gura lupului! mi-a spus prietena mea, Cora. — ție ce-ți pasă? Îl ai pe Mihai, vă iubiți, toată lumea e de acord cu iubirea voastră. Eu n-am fost niciodată îndrăgostită… până acum. Ce să fac dacă tocmai el este alesul inimii mele? Așa mi-o fie mie dat, să sufăr.

Culmea este că nici părinții mei n-au fost scandalizați. Erau niște oameni deschiși la minte, încă tineri și s-au oferit să înfieze ei copilul, pentru ca eu să-mi pot vedea nestingherită de școală și de viață. M-am gândit că asta e cea mai bună soluție. Nu m-am îndurat să curm fructul iubirii mele. Eram sigură că voi avea o fată și-mi doream nespus să-i dau viață acestui copil. Am avut o sarcină ușoară, am născut în vacanța de vară, dar am putut lua și bacul și am intrat și la facultate, împreună cu Cora. Părinții mei au făcut toate formele pentru a o înfia pe Adriana, iar în toamnă, am plecat la București și am lăsat-o în grija lor.

Cora s-a măritat, firește, cu Mihai, au închiriat un apartament și m-au invitat să stau cu ei. M-am mirat cât de ușor m-am detașat de Adriana. în câteva luni, aproape că uitasem de existența ei. A mei îmi trimiteau lunar fotografii cu ea, dar nu simțeam mai nimic atunci când le priveam, o admiram de parcă ar fi fost copilul altcuiva.

L-am cunoscut apoi pe Sergiu, un bărbat mai mare cu 10 ani ca mine, și m-am măritat cu el. Sergiu a fost trimis la un moment dat într-o misiune de 5 ani în străinătate, iar eu l-am urmat. Am continuat să păstrez legătura cu ai mei, firește, dar orice veste îmi dădeau despre fetița mea o primeam de parcă mi-ar fi vorbit despre un copil străin.

în primii șapte ani, până a început școala, am văzut-o destul de rar. Eram, practic, niște străine. Lui Sergiu nici nu i-am vorbit despre ea, el nu mi-a cunoscut nici măcar părinții. Când ne-am căsătorit, am făcut-o pe fugă, noi doi, Cora și Mihai, n-am făcut nuntă ca toată lumea. Sergiu era pe picior de plecare, iar eu preferam să știe cât mai puține lucruri despre mine.

Am stat în străinătate ani de zile, am trăit bine, am văzut lumea, aproape că uitasem episodul din… trecutul meu dureros. Le trimiteam alor mei tot timpul bani, cadouri, cele mai multe pentru Adriana, iar ei îmi scriau despre ea. Era o elevă-model, o fată extrem de inteligentă și foarte frumoasă. Luase tot ce era mai bun și de la mine, și de la Adrian. Mă apăsa uneori gândul că nu i-am spus adevărul lui Sergiu, dar mi-era și teamă să nu cumva să stric totul dezvăluindu-i o altă față a mea. El se îndrăgostise de mine, cea de acum, iar eu, cea de demult, nu mai trebuia să exist.

Mama mi-a spus că, la un moment dat, Adriana a devenit, previzibil, eleva lui Adrian. El nu s-a dezmințit și a încercat s-o ademenească și pe ea în patul lui. Atunci, mama și-a ieșit din fire și s-a dus și i-a spus că Adriana e copilul lui. Se pare că, din acel moment, Adrian a încetat pentru totdeauna să se mai încurce cu elevele lui. S-a însurat și a plecat din oraș. A început însă să-i trimită lunar Adrianei o sumă de bani, iar părinților mei, scrisori în care le spunea cât de mult regretă că nu poate fi un tată responsabil.

Firește că a venit vremea când Adriana a început să pună tot mai multe întrebări. Mama i-a promis că-i va spune adevărul în ziua în care va împlini 18 ani. A încercat să tragă de timp. Adriana era însă un copil cuminte și nu a vrut să-i supere pe ai mei, așa că nu s-a apucat să facă investigații. A avut răbdare.

în ziua în care a împlinit 18 ani, eu i-am făcut cadou o mașină, iar mama i-a spus adevărul. Adriana m-a crezut, ani de zile, sora ei. O soră mai ciudată, mai distantă, cu care n-a avut prea multe în comun. Adevărul n-a speriat-o, n-a înrăit-o și nici n-a șocat-o. Avea și ea colege care rămăseseră însărcinate înainte de vreme, iar cele mai multe fuseseră obligate de părinți să-și dea copiii spre adopție. Pentru că părinții mei au crescut-o ca pe copilul lor, i-a iubit și mai mult. N-a vrut să aibă de-a face cu tatăl ei. A spus că nu dorește să aibă o relație cu un om care n-a dorit să-și vadă copilul.

Pentru că a terminat liceul cu note foarte mari, n-a avut nicio problemă să intre la facultate, ba chiar a făcut două facultăți în paralel. I-a fost foarte greu când a trebuit să se despartă de mama și de tata, dar se vedeau în fiecare weekend, ori se ducea ea la ei, ori veneau ei s-o vadă. Cele câteva întâlniri ale mele cu ea, după ce a aflat adevărul, au fost reci și jenante. Nu m-a întrebat niciodată nimic, nici eu n-am încercat să-i dau vreo explicație, accepta politicos să ne vedem, primea darurile pe care i le făceam, îmi vorbea extrem de civilizat, dar era limpede că eram o străină pentru ea. De fapt, eu eram de vină că lucrurile stăteau așa.

Sergiu a continuat să lucreze în străinătate și, la un moment dat, mi-a propus să ne stabilim unde lucra el. L-am rugat să-mi lase puțin timp de gândire și nu m-a refuzat. El era foarte ocupat, reușisem să-mi găsesc și eu ceva de lucru prin intermediul ambasadei, dar nicăieri nu mă simțeam acasă. N-am vorbit cu el niciodată despre copii, nici el nu mi-a spus că-și dorește copii, nici eu nu l-am întrebat dacă e cazul să avem copii.

La un moment dat, firma la care lucra a încheiat un contract cu o altă firmă din Statele Unite, iar Sergiu urma să rămână acolo pe termen nelimitat. Asta se întâmpla chiar în perioada în care mama era bolnavă și avea nevoie de mine, așa că am refuzat să merg cu el. Când m-am întors în țară, am aflat de la ai mei că Adriana obținuse o bursă în Statele Unite și plecase deja.

Inițial, fata mea plecase pentru un an, dar, când a trecut acel an, le-a scris alor mei, cărora le spunea întotdeauna totul despre ea, că a cunoscut un bărbat extraordinar, care o va ajuta foarte mult și i-a propus să lucreze în timpul liber pentru firma pe care o conducea.

„Nu știu dacă aș putea rămâne aici, departe de voi”, le scria. „Aș fi mult mai liniștită să vă știu aici, alături de mine. Locuiesc într-un apartament mare, ar fi loc destul pentru toți trei. Ce ziceți? Nu vreți să vedeți America? Nu vreți să-l cunoașteți pe primul bărbat care mi-a furat inima?”

Mama era destul de îngrijorată de soarta ei și, cum își rezolvase problemele de sănătate, i-a zis că le-ar face plăcere să vină acolo. Le-a trimis bilete de avion și i-a așteptat la aeroport, împreună cu iu-bitul ei. Au lipsit atunci trei luni din țară.

Mama îmi dădea din când în când câte un telefon și-mi mai povestea pe unde au umblat, ce-au mai vizitat. Mi-au trimis fotografii din zona canioanelor, unde peisajul este de vis și ai impresia că te afli pe altă planetă. Adriana i-a plimbat peste tot, iar mama era profund impresionată de cât de mult se maturizase de când plecase.

„Cred că este foarte îndrăgostită. Radiază toată, e numai zâmbet. Iar când este iubitul ei în preajmă, se învârtește în jurul lui tot timpul. și el pare la fel de îndrăgostit de ea. Un singur lucru mă îngrijorează puțin. Exact ca tine, s-a îndrăgostit de un bărbat mai în vârstă decât ea, cred că aproape că i-ar putea fi tată. Am impresia însă că, din păcate, e și însurat. N-am îndrăznit s-o întreb, nu vreau s-o întristez, e mult prea fericită, dar sper din tot sufletul să nu aibă aceeași soartă ca tine. Sper din tot sufletul s-o ajute Dumnezeu, e un copil atât de bun!”

Am simțit o strângere de inimă. în felul meu, încercasem s-o țin pe fata mea departe de mine tocmai ca nu cumva să se abată asupra ei soarta mea. și iată că totul a fost degeaba. Căsnicia mea era un fel de n-ar mai fi. Sergiu era însurat mai curând cu meseria și cu cariera lui. Adriana era o străină pentru mine și nici nu puteam să-i reproșez că nu simțea nimic față de mine, de vreme ce eu însămi mă purtasem atât de distant cu ea. Părinții mei erau mult mai atașați de Adriana decât de mine, pentru că ea îi făcea părtași la viața ei, în timp ce eu, încă de copil, le-am ascuns multe lucruri.

Cu puțin timp înainte de întoarcerea părinților mei, am primit un e-mail de la Sergiu: „Mi-a fost greu să te sun. Am preferat să-ți scriu, pentru că așa îmi pot rândui mai bine gândurile. între noi nu mai poate fi vorba de iubire de multă vreme, îmi pare rău… Sunt sigur că și tu simți la fel, de vreme ce ai preferat să stai departe de mine. Poate că n-am fost bărbatul pe care ți l-ai dorit, poate n-am știut să mă apropii îndeajuns de mult de tine, în așa fel încât să-ți deschizi sufletul. Poate că un copil ne-ar fi apropiat, dar niciunul dintre noi nu și l-a dorit îndeajuns de mult.

N-aș putea să-ți fac vreodată un rău, țin încă foarte mult la tine, dar cred că viața noastră se va îndrepta în direcții diferite de acum înainte. Aș vrea să fiu sigur că vei fi fericită, pentru că eu, unul, sunt foarte fericit. Am întâlnit o ființă minunată, cum n-aș fi crezut vreo-dată că există. Mi-a luminat viața și sufle-tul din prima clipă în care am întâlnit-o. Poartă în pântece copilul meu, rodul iubirii noastre, mi-e și teamă să-ți spun cât sunt de fericit. Iartă-mă, dar sunt sigur că ai să mă înțelegi și, ca semn că țin cu adevărat la tine, ca la o bună prietenă, ca la o soră, te invit la nunta mea.”

Mi s-au umplut ochii de lacrimi citindu-i rândurile. Sergiu avea dreptate. Nu ne mai iubeam de mult și nici nu știu dacă ne iubiserăm vreodată cu adevărat sau doar ne refugiaserăm unul în brațele celuilalt în speranța că ne vom găsi fericirea.

Când s-au întors ai mei, i-am așteptat la aeroport și i-am dus la mine. Le-am spus să rămână câteva zile să se odihnească și abia apoi să plece acasă. M-au ascultat. Mama era cam răvășită. Am stat mult de vorbă în ziua aceea. La un moment dat, și-a amintit că avea niște poze cu Adriana și iubitul ei. Mi-a mărturisit și că Adriana e însărcinată.