În urma unor controale vizând comercializarea ouălor efectuate marți, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste 380.000 de lei comercianţilor de ouă, se arată într-un comunicat al instituţiei, informează Agerpres.

Potrivit ANPC, marţi, 12 aprilie, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a modului în care sunt comercializate ouăle, având în vedere că se apropie sărbătorile de Paşte. Au fost retrase de la comercializare ouăle sparte, expirate sau murdare de excremente şi s-a dispus închiderea temporară, până la remedierea deficienţelor, a unui magazin şi a unui raion specializat din alt magazin, potrivit News.ro.

Neregulile cel mai des întâlnite au fost neconcordanţe între preţul de la raft şi cel de la casa de marcat, comercializarea unor ouă cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea unor ouă fără data durabilităţii minimale menţionată pe coajă, comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, aşezate alături de cele conforme.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat că erau utilizate spaţii de depozitare improprii, cu rugină, scurgeri de conţinut, ouăle erau expuse la vânzare în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate, nu era respectat regimul de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte şi vopsite.

Alte probleme constatate au fost comercializarea de ouă vrac, fără afişarea informaţiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creştere a păsărilor etc.) sau a preţului acestora, la raft; lipsa certificatului/autorizaţiei de producător, comercializarea unor ouă fără documente de provenienţă a mărfii, deficienţe privind regimul promoţiilor. 
Citeşte întreaga ştire: Amenzi de peste 380.000 de lei date de ANPC comercianților de ouă într-o singură z

coral