ANAF anunță constatarea unor venituri ridicate nedeclarate, aferente perioadei de pandemie, obținute prin acordarea meditațiilor furnizate de profesori.

Mai precis, ANAF a pornit un proiect-pilot la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, prin care încearcă să stimuleze conformarea voluntară a celor care obţin venituri din meditaţii, dar şi a altor persoane fizice, relevă un document analizat de profit.ro.

Meditaţiile furnizate de profesori elevilor contra cost reprezintă o activitate independentă.

Proiectul de la AJFP Prahova presupune, în principal, informarea şi îndrumarea contribuabililor pentru a-şi îndeplini corect obligaţiile declarative şi/sau de plată. În această perioadă, în contextul crizei provocate de COVID-19, Direcţia generală de management a riscului din cadrul ANAF a constatat un risc mai accentuat de neînregistrare fiscală în cazul persoanelor cu venituri din meditaţii, risc pe care ANAF îl va avea în vedere în perioada următoare.

De asemenea, ANAF va analiza şi riscul de subdeclarare a veniturilor, potrivit adevarul.ro, precum şi amploarea acestor fenomene. Potrivit ANAF, dacă după evaluarea datelor şi informaţiilor disponibile vor rezulta concluzii care impun iniţierea unor controale antifraudă, vor fi organizate şi astfel de acţiuni, punctuale.

coral