Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt într-un război continuu de când s-au despărțit. Cei doi au decis să meargă pe drumuri diferite și acum se pregătesc de divorț, dar se pare că niciunul dintre ei nu s-a prezentat la proces. Prodanca a avut un motiv bine întemeiat, dar consideră că Reghe a făcut asta ca să își bată joc de ea.

Reghe nu a venit la procesul de divorț

Reghe și Prodanca nu mai au nicio legătură și se pregătesc acum să meargă, oficial, pe drumuri diferite. Antrenorul Craiovei și-a găsit deja fericirea în brațele altei femei, iar impresara nici nu vrea să mai audă de împăcare, chiar dacă este clar că nu mai este posibil acest lucru.

Pe 7 februarie, cei doi ar fi trebuit să se prezinte la prima înfățișare de divorț și, astfel, să bifeze primul pas către separarea în acte. Se pare, însă, că Anamaria nu a putut fi prezentă pentru că avocații ei au covid și nu avea de cine să fie reprezentată.

Laurențiu Reghecampf a luat decizia de a nu se prezenta la procesul de divorț înainte ca Anamaria Prodan să anunțe că avocații ei au COVID. Acesta le-ar fi spus apropiaților că are treburi mult mai importante de făcut.

„Este un proces simplu ca oricare altul, unde îmi doresc foarte tare să scap odată din calvarul ăsta, și eu și copiii mei, și să ne recuperăm ce avem de recuperat.

Eu l-am rugat pe domnul Reghecampf de foarte multe ori să ne returneze ceea ce ne-a și să terminăm de foarte mult timp. M-am îmbrăcat de nu știu câte ori și l-am așteptat să mergem la notar și și-a bătut joc, nici măcar n-a apărut, a luat totul în glumă’, a declarat Anamaria Prodan.

Prodanca, dezvăluiri despre custodia copilului

Impresara susține că tot ce își dorește este ca întreg scandalul să se termine cât mai repede, antrenorul fiind cel care a refuzat să rezolve divorțul la notar. În plus, nu înțelege de ce fostul ei soț face declarații despre pensia alimentară și custodie, în condițiile în care ei nu au vorbit despre aceste aspecte și autoritățile nu au decis nimic.

Prodanca susține că nu vrea ca fiul ei să stea cu Reghe, pe motiv că acesta nu ar fi un părinte responsabil și nu ar avea cum să îl educe pe Laurențiu Jr.

„Văd că dă declarații de custodie, de pensie alimentară. Nu știu de unde are domnia sa aceste informații, căci eu încă nu le-am cerut, dar probabil că vom ajunge și la acest punct.

Cei drept, consider că băiețelul nostru nu are ce să învețe de la un asemenea comportament, dar fiind avocat de meserie, sunt conștientă că nu poți să faci lucrul ăsta, să-l decazi din drepturi’, a mai adăugat impresara.

Impresara este de părere că actuala iubită a lui Reghe îi dictează acestuia ce să facă și îl ține sub papuc. Anamaria Prodan susține că fostul ei soț nu are voie să ia decizii de unul singur și nici măcar să își sune copiii, toate acestea pentru că i-ar interzice Corina Caciuc ce să facă. coral