Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a confirmat amendarea Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului.

„Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanța, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce privește măsurile de carantină, conform Legii 55/2020. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată în comunicatul poliției.

Știrea inițială: Poliția l-a sancționat pe Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului pentru că a încălcat legea și nu a respectat măsura de izolare, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Teodosie ar fi ieșit din izolarea impusă de DSP Constanța pentru că a fost contact direct cu o persoană bolnavă de Covid și a ținut o slujbă în catedrala Arhiepiscopiei Constanța, potrivit surselor citate.

Polițiștii din Constanța s-au sesizat din oficiu.

coral