O asistenta medicala din Galati a fost hartuita si umilita de vecini doar pentru ca lucreaza intr-un spital de boli infectioase. Femeia a povestit ca a fost data afara din magazinul blocului si ca usa de la intrarea in apartament i-a fost stropita cu clor.

Mihaela Moga Pal, in varsta de 44 de ani, a povestit pe o retea sociala teroarea prin care trece de cand lucreaza intr-un spital care primeste pacienti infectati cu COVID-19.

„Fetelor este foarte grav ce mi s-a putut intampla doar pentru simplul fapt ca lucrez la Spitalul Boli Infectioase Galati. Vecinii din scara blocului unde am locuit mai bine de 20 de ani… Mi-au aruncat cu clor pe usa apartamentului… Mi-au trimis politia acasa… M-au dat afara din magazinul blocului doar pentru ca lucrez la Spitalul Boli Infectioase.!!!! Ce sa inteleg…. E discriminare????”, a scris Mihaela Moga Pal pe reteaua sociala.

Postarea asistentei, insotita de mesajul „Eu nu pot sta acasa”, a fost comentata de sute de oameni, cele mai multe mesaje fiind de incurajare:

„Ar fi frumos ca atunci cand ajungi acasa sa te astepte cu flori. Ca nu esti una din acele persoane care si-au dat demisia. Meriti tot respectul”, a scris un galatean pe Facebook.

„Nu va cunosc dar imi pare atat de rau ca sunteti pusa in situatia asta.. imi este rusine pentru rusinea vecinilor dumneavoastra.. sper sa aveti taria sa ii ignorati, sa depuneti plangere si sa ramaneti sanatoasa!” a scris un altul, ingurajand-o sa apeleze la Politie.

„Sa le fie rusine! Ar trebui sa va faca statuie, sa va lase flori la usa! Cand vor ajunge la spitalul unde lucrati sa ii tratati cu clor!”, scrie un altul.

coral