Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj este partener al manifestării Weekend la Castel, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania/ TIFF 2019. Astfel, organizează, pe timp de zi, ateliere de meșteșuguri pentru toți copiii care vor fi prezenți sâmbătă și duminică, 1-2 iunie 2019, la Castelul Banffy din Bonțida.

În acest an au fost pregătite următoarele ateliere: 

  • Atelierul fanteziei, în cadrul căruia vor meșteșugi împreună, cei mici și cei mari, podoabe din mărgeluțe, măști tradiționale, și vor colora figurine din gips.
  • Modelaj pentru copii, un prilej de bucurii, unde se vor realiza reliefuri decorative cu diferite tematici, iar rezultatele worshop-ului pot fi luate acasă .
  • Atelierul micilor pielari și pictori, unde vor fi create brățări din piele, care vor putea fi pictate și colorate.

Cu sprijinul președintelui Asociației Meșterilor Populari Clujeni, doamna Viorica Ciobanu, vor fi prezenți trei meșteri populari: Daniela Katona, Ovidiu Guleș și Andra Sally, care vor lucra împreună cu cei mici și le vor insufla dragostea pentru valorile culturii tradiționale românești. Totodată, scopul activității este acela de a dezvolta creativitatea și a trezi interesul copiilor să învețe și să practice meșteșugurile, într-un mod atractiv. 

La Atelierele de Meșteșuguri Tradiționale, care se desfășoară în mod gratuit, participă copii proveniți din medii defavorizate, dar sunt așteptați toți părinții doritori, împreună cu copiii lor.

Și în Piața Avram Iancu Cluj-Napoca, împreună cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj se organizează sâmbătă și duminică, 1-2 iunie 2019, o serie de ateliere de meșteșuguri tradiționale.

Alături meșterii populari clujeni vor fi prezenți și elevii participanți la Olimpiada ,,Meșteșuguri Artistice Tradiționale” – faza județeană. Aceștia vor picta icoane pe sticlă, vor realiza podoabe din mărgele și costume populare. De asemenea, vor țese, coase și vor încondeia ouă.

coral