„S-ar putea să avem și alegeri anticipate, prezidențiale sau parlamentare. Noi dacă nu votăm niciun guvern și cerem suspendarea lui Klaus Iohannis să nu așteptăm până-n 2024, pentru că națiunea română are nevoie de conducători acum, nu în 2024”, a afirmat George Simion, vineri seară, la emisiunea Marius Tucă Show.

La rândul său, celălalt copreședinte al AUR, Claudiu Târziu, a venit cu explicații. „Vedem cu toții că alcătuirea Parlamentului e foarte diversă și se pot foarma majorități foarte greu și foarte fragil. E foarte probabil să se declanșeze anticipate dacă lucrurile vor ajunge într-o tensiune mai mare în Parlament. E normal să se întâmple asta”, a declarat Târziu la postul TV.

Citeste si: Scandal uriaș între Monica Tatoiu și George Simion. Cum a ajuns Tatoiu în AUR fără să știe

Partidul AUR vrea să-l suspende pe Klaus Iohannis

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, formațiunea nou intrată în Parlament, a anunțat imediat după alegerile din 6 decembrie că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis. George Simion se declară revoltat de intenția lui Klaus Iohannis de a-și numi propriul guvern, după ce a pierdut alegerile.

George Simion, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor, formațiunea care a obținut aproape 10 procente din voturi, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, susține că președintele Klaus Iohannis nu este deloc iubit de popor și acest lucru s-a văzut la votul din 6 decembrie. 

„Mă uit către PSD și nu înțeleg de ce nu inițiază suspendarea președintelui. Dacă nu inițiază PSD-ul, o vom iniția noi. Un președinte trebuie să fie un mediator, nu trebuie să fie un competitor electoral. Dacă am fi fost prima sau a doua forță politică în România, cu siguranță am fi cerut suspendarea acestui președinte care nu este iubit de poporul român, după cum s-a văzut la vot. Poporul român i-a acordat președintelui Iohannis 25%”, a declarat liderul AUR, George Simion.

coral