Viitorul local este pentru transportul intermodal” susține deputatul independent Adrian Dohotaru, în condițiile în care Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat o licitație pentru achiziția a 40 de trenuri electrice regionale.

Clujul, dar și alte orașe din țară, vor avea trenuri cu locuri pentru bicicletă, dezvăluie deputatul clujean, în urma investiției de circa 1 miliard de euro pentru cele 40 de trenuri rapide. Dohotaru susține că, dacă se investește și în infrastructură, trenurile vor putea atinge viteza de 160 de km pe oră.

Viteza comercială va fi corelată cu caracteristicile tehnico-constructive ale infrastructurii publice feroviare”, spun reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Ar fi un megaavantaj pentru descongestionarea traficului în zonele metropolitane din orașele României unde, ca la Cluj, la orele de vârf și nu numai te sufoci în trafic. De exemplu, am un vecin, în Mănăștur, care ar prefera ca la Jucu, unde lucrează la Bosch, să meargă cu bicicleta până la gară, apoi cu un tren rapid, nu să stea uneori mai bine de o oră, în trafic, doar pentru un singur drum”, declară Dohotaru, într-o postare pe Facebook.

Acesta a cerut lămuriri de la ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, privind „Licitația pentru achiziție material rulant nou destinat transportului regional și suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”. Secția de circulație Dej – Cluj – Baciu Tj. se află printre zonele prioritare, oferă asigurări Ministerul Transporturilor.

Primele 40 de unități RE-R, destinate în principal transportului feroviar suburban și regional, vor fi folosite cu precădere pe următoarele secții de circulație: București Nord – Ploiești Sud – Ploiești Vest, Dej – Cluj – Baciu Tj., Arad – Timișoara – Lugoj, Pașcani – Iași – Nicotină – Socola, Constanța – Fetești, București – Brănești – Fundulea.

Aceste secții de circulație au fost selecționate în baza studiului de fezabilitate întocmit de AECOM Spania & MC Viena, selectată de Banca Europeană de Investiții-PASSa, ca firmă de consultanță pentru acest proiect. Conform Caietului de Sarcini, RE-R va avea fiecare unitate între 200-250 de locuri pe scaune și o capacitate similară de locuri în picioare”, se arată în răspunsul Ministerului Transporturilor.

Odată cu derularea programului de livrare a celor 40 de unități RE-R, se vor intensifica acțiunile de colaborare cu structurile administrației publice centrale și locale, în vederea realizării unei coordonări unitare a serviciului de transport public de călători în zonele metropolitane, deservite de noile rame electrice (București, Ploiești, Cluj, Arad, Timișoara, Iași și Constanța), promit cei de la minister.

 

coral