Bărbatul de 49 de ani, dat dispărut în comuna clujeană Suatu, a fost găsit. Din păcate acesta și-a pus capăt zilelor, fiind găsit la ieșirea din ocalitate.

"Azi, în jurul orei 10.30, bărbatul de 49 de ani, din comuna Suatu, județul Cluj a fost găsit fără viață, spânzurat. Cadavrul acestuia a fost identificat în extravilanul localității Suatu, județul Cluj, în urma unor evaluări primare, fără semne vizibile de violență" arată IPJ Cluj.

Activitățile de căutare coordonate de Serviciul de Investigații Criminale au fost demarate la data de 13 ianuarie a.c., fiind implicate în jur de 100 de persoane în total, atât localnici, cât și polițiști, jandarmi, voluntari din cadrul CERT, specialiști criminaliști, dar și echipaje canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Asociației Câini de Salvare Transilvania.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Părea hotărât să se sinucidă: Nu a luat bani cu el sau telefon

„Tatăl meu, Nagy Ștefan, a plecat de la domiciliu – comuna Suatu, vineri, 13 ianuarie, dimineața în jurul orei 7 și nu s-a mai întors acasă”, a anunțat fiica bărbatului pe rețelele sociale la momentul dispariției.

Ea spune că la data dispariției, omul purta o salopetă de lucru de culoare albastră, o vestă neagră și era încălțat cu cizme. Acesta ar fi plecat de acasă pe jos, fără să aibă la el bani, acte sau telefon.

 

coral