Incidentele violente din școli par a fi trendul care caracterizează revenirea în bănci după o perioadă lungă de pauză. Zeci de cazuri de bătăi au fost înregistrate în ultimele două luni, iar măsurile de prevenție întârzie a fi luate. În urmă cu câteva ore, o bătaie între două college, făcută publică, a șocat milioane de români.

Elevii au încurajat bătaia dintre cele două eleve

Nimic nu putea completa “mai bine” tabloul trist al perioadei pe care o trăim, decât violențe repetate în școli. Din păcate, suntem martorii unei degradări sociale și a unui mod brutal în care elevii din ziua de astăzi reușesc să-și facă singuri dreptate, în ciuda sutelor de reguli existente în școli. O scenă absolut șocantă a avut loc între două eleve a unei școli din Mehedinți, care s-au bătut cu pumnii și picioarele, în timp ce își adresau injurii.

Evenimentul nefericit a fost publicat pe o rețea de socializare, iar reacțiile negative nu au întârziat să apară. În imagini se pot auzi chiuiturile colegilor fericiți de acțiunea din clasă, încurajându-le pe adolescente să se bată din ce în ce mai puternic și să nu renunțe.

Din păcate, efectul galeriei făcute de colegi este cel scontat, căci cele două eleve, una de clasa a V-a, iar cealaltă, de clasa a VIII-a își aplică lovituri greu de imaginat și de urmărit.

În urma postării imaginilor, mama unei eleve din clasa respectivă a transmis un comentariu care ne duce cu gândul la mentalitatea părinților care rămân nepăsători în fața acestor evenimente îngrijorătoare.

“Sunt mama unei fetițe din clasă. În primul rând, nu e cazul să fie acuzați profesorii. Erau în pauză și “victima”, așa cum ați descris-o, era venită în clasa lor.

În definitiv, sunt două fete. Nu cred că era cineva victim și în niciun caz, vezi domne, nu se întâmplă prin școli. Din păcate, este o problemă și cu educația care o primesc acasă copiii. Cât despre profesori, ce să facă? Nu au voie să le zică nimic, că vin părinții revoltați. Au ajuns să le fie frică profesorilor să stea la ore din cauza unor elevi!

Nu mai au niciun respect mulți dintre copiii noștri, dar ce putem face?
Ne-ați înnebunit cu legile voastre, domnilor parlamentar. Din cauza voastră se ajunge la așa ceva!”, a fost mesajul acesteia, potrivit paginii de Facebok „Observ Tot”

coral