Incident macabru în renumitul imobil bântuit de pe Sextil Puşcariu – acolo unde a funcţionat, până în anul 2010, Muzeul de Speologie „Emil Racoviţă”! Szasz Vasile – co-proprietar al clădirii – bătrânul de 80 de ani care a închis muzeul pentru că instituţia avea intrarea prin gangul imobilului său,a murit în urmă cu peste de zece zile, închis în propria lui casă, alături de rottweilerul său. A fost găsit abia luni, 18 februarie, de către poliţie, alertată de personalul hotelului învecinat, care remarcase urletele cumplite ale animalului. Însămarea surpriză a autorităţilor fost următoarea:după ce au spart uşa şi l-au capturat pe patruped au găsit cadavrul lui Szasz cu un picior devorat de câinele înfometat, arată Gazeta de Cluj.

Mort de zile întregi în propria casă…

Imobilul cu două etaje de pe strada Sextil Puşcariu, din centrul Clujului, a fost teatrul unei întâmplări desprinse parcă din filmele de groază, confirmându-şi oarecum renumele de loc bântuit, aşa cum apare el consemnat, alături de Pădurea Baciului: proprietarul a fost găsit mort, închis pe dinăuntru în imensul imobil, cu un picior devorat parţial de rottweilerul personal! Descoperirea cadavrului acestuia a fost făcută luni -după mai bine de zece zile în care acesta zăcuse pe duşumeaua locuinţei sale – la sesizarea personalului Hotelului Fullton, lipit de clădirea în care locuia vârstnicul. Oamenii sesizaseră că bătrânul n-a mai trecut de ceva vreme pe la ei, iar câinele acestuia făcea la poartă un adevărat recital de plânsete şi urlete! Aflucurând, de la faţa locului, vorbind cu angajaţii hotelului, că decedatul locuia singur în imobilul cu două etaje, având doar o singură rudenie –o fiică vitregă stabilită în Ungaria. „Câinele lui a tot urlat, la poartă, timp de mai bine de o săptămână, dar noi nu ne-am închipuit că s-ar fi întâmplat ceva rău acolo. Noi am crezut că-i flămând şi i-am mai aruncat din când în când bucăţi de pâine şi mâncare, prin ochiul porţii. Apoi, când au înţeles că e vorba de ceva grav, colegii au sunat la o doamnă, care-l cunoştea – şi se pare că respectiva a alertat luni poliţia, deoarece bătrânul nu-i răspundea la telefon. Şi noi îl cunoşteam destul de bine… Omul venea deseori la noi şi ne povestea – cu real talent – întâmplări din tinereţea lui când se ocupase, din câte am înţeles, cu lucrări în fier. Locuia singur, doar cu câinele lui şi se oprea mereu aici câteva minute, ca să se odihnească şi să facă glume cu personalul. Asta, înainte să urce, încet, la etajul clădirii unde trăia, fiind un om bolnav. În orice caz ne era foarte simpatic – şi ne făcea plăcere să stăm de vorbă cu el”, mărturiseşte, cu amabilitate, unul dintre angajaţi. O altă angajată, care asistase la intervenţia poliţiei şi a serviciului de ecarisaj, adaugă că a fost un adevărat calvar pentru autorităţi să-l izoleze pe rottweilerul bătrânului, lihnit de foame, dar până la urmă acestea au reuşit să-l atragă cu mâncare şi apoi să-l introducă într-o dubă. Apoi cadavrul bătrânului – după ce a fost cercetat cu atenţie de criminalişti – a fost transportat la I.M.L.Cluj, unde îşi aşteaptă rudenia din Ungaria pentru a firidicat de către aceasta şi  îngropat creştineşte.

Singur în casa bântuită, păzind „scheletele” de la subsol

Istoria clădirii de pe Sextil Puşcariu este şi ea tenebroasă, precum destinul ultimului său locatar-proprietar: aici funcţionase odinioară cea mai veche temniţă funcţională a Clujului şi se spune că într-o celulă de-a ei a fost închis Baba Novac, renumitul căpitan al lui Mihai Viteazul, înainte de execuţia sa publică din anul 1601. Ulterior, în anii de după revoluţie aici a fost amenajat, în trei din încăperile închisorii medievale, Muzeul de Speologie „Emil Racoviţă” . Muzeul conţinea roci, care păstrează urmele unor animale dispărute, diferite sedimente pe care marele savant şi explorator Emil Racoviţă le-a descoperit în subteran, precum şi uneltele cu care a lucrat de-a lugul anilor când a condus Institutul de Speologie din Cluj, înfiinţat de el, al doilea la acea vreme în lume: aparate de fotografiat, microscopul şi lada lui de campanie.Tototdată, în perioada de funcţionare a muzeului au apărut şi primele informaţii despre fenomene stranii, inexplicabile care se petreceau în încăperile sale: apariţii fantomatice şi zgomote lugubre iscate din senin care înspăimântau pe unii şi înflăcărau imaginaţia altora. Chiar şi autorul acestor rânduri a fost sesizat în câteva rânduri de Ionuţ Danciu fostul patron al cramei „Captain Jack”, lipită şi ea de clădirea respectivă şi urma să facă o anchetă jurnalistică pe această temă. Însă, din păcate, decesul prematur al lui Danciu, petrecut în urmă cu circa doi ani, a zădărnicit demersul respectiv.  Dar, revenind la destinul tragic al Muzeului de Speologie „Emil Racoviţă”, surpriză: chiar Szasz Vasile a fost cel care s-a luptat din răsputeri pentru închiderea muzeului, singurul de acest gen din această parte a Europei! Mărturisea Szasz, în 2013, într-un interviu acordat unei televiziuni: „Acesta (imobilul – n.n.) din 1880 nu a fost retencuit. Tencuiala e ca nisipul. Am închis intrarea, deoarece ca proprietar răspund – şi aici au fost aduşi copii din grădiniţe şi copii de clasa a III-a, a IV-a. Şi dacă se întâmplă o nenorocire, cine răspunde”? Practic, Szasz şi-a folosit dreptul de a se împotrivi accesului publicului – şi, în consecinţă, funcţionării muzeului – pentru că intrarea se făcea prin gangul imobilului său! Motivul real al suprimării existenţei muzeului a fost, însă, în opiniaistoricului Tudor Sălăgean,dorinţa acerbă a co-proprietarului de a asigura „liniştea” scheletelor care se aflau îngropate la subsolul clădirii: „Szasz susţinea că ar fi fost acolo nişte schelete ale unor oameni executaţi şi arheologii au deranjat morţii prin săpăturile lor, fiind supărat la culme de lucrul acesta! Însă s-a dovedit mai târziu că nu există schelete acolo, fiind vorba doar de o fantezie a proprietarului”!

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„La data de 18 februarie a.c., Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 80 de ani, din Cluj-Napoca, într-un imobil de pe strada Sextil Pușcariu.La fața locului s-a deplasat o echipă operativă pentru efectuarea cercetării și stabilirii condițiilor exacte în care a survenit decesul bărbatului. În locuința bărbatului a fost găsit și un câine din categoria celor periculoși (conform OUG OUG 55/2002); acesta a fost izolat și preluat de un echipaj din cadrul serviciului de ecarisaj.Trupul bărbatului a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului. În cauză a fost înregistrat un dosar penal privind fapta de ,,ucidere din culpă”, cadru legal în care vor fi continuate cercetările pentru stabilirea împreurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului”, a declarat, pentru sursa citată, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

coral