Banca Transilvania (BT), cea mai mare bancă din România în funcţie de active, a anunţat, miercuri, că va aduce Apple Pay în România.

BT Pay este primul portofel electronic, fiind lansat în ianuarie 2018. Aplicaţia este disponibilă atât pentru utilizatorii telefoanelor cu sistem Android, cât şi pentru cei de Apple.

În prezent, pentru plăţile cu Android este nevoie ca funcţia NFC să fie pornită, iar pentru cele cu iPhone se fac prin intermediul stickerul BT Pay, care poate fi comandat direct din aplicaţie, gratuit, dupa introducerea unui card.

„Good news coming soon. Aaa, #nudoarlaunii. Apple Pay vine în România. Nu doar la unii”, au scris reprezentanţii BT miercuri seara.

Numărul plăţilor cu telefonul la comercianţi şi al transferurilor de bani între utilizatorii BT Pay a crescut cu 35%, în trimestrul al patrulea al anului trecut, faţă de trimestrul anterior, iar volumele de tranzacţii au crescut cu 50%, conform datelor BT.

Luni, Apple a lansat, pe lângă un nou serviciu de televiziune de tip streaming şi un serviciu de jocuri online, un card de credit, care va fi atât un card virtual – pe iPhone, cât şi unul fizic, serviciul fiind furnizat împreună cu Goldman Sachs Group şi Mastercard.

Versiunea fizică este din titan, gravat cu laser, urmând să fie lansat în Statele Unite în această vară.

Apple Card include facilitatea de a afişa compact cheltuielile pe mai multe dispozitive electronice şi oferă o facilitate de daily cash back. Cardul de credit nu va avea taxe de întârziere, taxe anuale sau taxe internaţionale, a precizat Jennifer Bailey, vicepreşedintele Apple Pay.

Tim Cook, CEO-ul companiei, a precizat că Apple Pay va fi disponibil în mai mult de 40 de ţări (inclusiv Romania), până la sfârşitul acestui an.

coral