Un număr de 82 de persoane au fost rănite și 28 de incendii s-au produs din cauza petardelor și artificiilor folosite de români în perioada Revelionului, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Doar în ultimele 48 de ore s-au înregistrat în total 2.956 situaţii de urgenţă şi 263 incendii.

„Echipajele SMURD au acţionat în 2.417 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 9 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 81 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 186 misiuni de protejare a comunităţilor. În ultimele două zile, 2.398 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite”.

La urgenţele medicale şi misiunile de descarcerare au intervenit, la nivel naţional, peste 5.000 de pompieri, cu 300 echipaje de pompieri SMURD, 110 echipaje de descarcerare şi 43 autospeciale pentru victime multiple.

coral