Numai în primele opt ore de la ridicarea restricţiilor, 4.500 de persoane au intrat în țară prin vama Nădlac.

Alexandra Găvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a declarat la Digi24 că numărul celor care au intrat în țară până la 8 dimineața l-a depășit cu mult pe cel dintr-o zi întreagă, săptămâna trecută, când media a fost 3.600.

Cei ajunși în vamă completează o declarație pe proprie răspundere și fac triajul epidemiologic, a spus Găvan.

În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară șase artere de control, iar la Nădlac II-Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

„Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, conform Poliției de Frontieră.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

coral