Rachael Knappier, o tanara de 29 de ani, a trait un cosmar, dupa ce buzele ei s-au umflat de patru ori incat ii atingeau nasul. Esteticianul, pe care-l platise cu 220 de lire pentru a-i administra tratamentul cu Botox, i-a injectat substanta intr-o artera. Speriata, femeia s-a dus la spital, unde asistentele de la Urgente au ras de ea.

La recomandarea unei prietene, Rachael s-a dus la un estetician descris ca fiind foarte calificat pentru a-si mari buzele cu Botox si pentru a indeparta o cicatrice pe care o avea din cauza unui accident.

    „Mi-a spus ca ma poate scapa de ea. Mi-a spus ca a vazut numeroase tinere cu aceasta problema. Bineinteles ca am crezut-o ca ma poate scapa de cel mai mare complex. Atunci i-am spus. «Da, vreau»”, a declarat Rachel Knappier in cadrul emisiunii „This Morning” de pe postul de televiziune ITV.

Dupa administrarea injectiilor, tanara s-a dus de urgenta la spital pentru ca buzele ei i se umflasera de patru ori decat erau in mod normal.

    „M-am dus sa ma culc. I-am trezit la doua dimineata (…) Buzele imi atingeau nasul, se marisera de patru ori. Presiunea si senzatia de arsura pe care le-am simtit erau incredibile”, a marturisit ea, conform Metro.

Mai mult, tanara a marturisit ca asistentele au ras de ea in momentul in care au vazut-o.

    „Nu mai vazusera asa ceva. Nici eu nu am mai vazut asa ceva pana acum. M-am dus la Urgente avand buzele uriase si le-am spus ca am avut o reactie alergica”, a spus Rachael.

Initial, Rachael a crezut ca a fost vorba despre o reactie alergica, insa medicii i-au spus ca substanta pentru marirea buzelor a ajuns direct intr-o artera, intrerupand astfel circulatia sangelui in aceasta zona.

Tanara spune ca a fost la un pas de a ramane fara buze, insa dupa 72 de ore, acestea au revenit la dimensiunea pe care o aveau inainte.

Potrivit Daily Mail, Guvernul britanic va lansa o campanie pentru a descuraja tratamentele cu Botox si cu alte substante de umplere, precum acidul hialuronic sau colagenul. coral