Creșterea salariului minim pe economie crește și prețul pe care românii trebuie să îl plătească dacă vor să își cumpere ani de vechime pentru pensia de stat. 

Românii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare, mai pot cumpăra vechime și în acest an, potrivit OUG 163/2020.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, se menționează în actul normativ. 

„Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se mai arată în document. 

Contribuţia lunară se calculează în funcţie de salariul minim pe economie. Cum de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în 2023.

Astfel, contribuția la sistemul public de pensii va fi de 9.000 de lei în acest an. Banii pot fi plătiţi toţi odată sau eşalonat, după încheierea unui contract cu casa de pensii. Pot fi cumpăraţi până la 5 ani de vechime în muncă, până la data de 31 august.

coral