Calendarul ortodox prăznuiete anul acesta pe data de 28 aprilie Miercurea Mare. Așa cum fiecare zi din Săptămâna Mare are o însemnătate foarte importantă pentru toți credincioșii, și ziua de miercuri își are locul său. Ce s-a întâmplat în ziua de miercuri și ce fac românii din moși-strămoși, în această zi, citiți în rândurile de mai jos.

Calendar ortodox 28 aprilie

Miercurea Mare are un loc special în calendarul ortodox. Cunoscută și ca Miercurea Neagră, această zi din Săptămâmâna Mare este foarte importantă pentru toți credincioșii și de aceea în această zi se ține post. Acsta este motivul, de fapt, pentru care miercurea se ține post tot anul!

În Miercurea Neagră Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus fariseilor care voiau să-L ucida, pentru treizeci de arginţi. Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de Sfânta Miercure, pe parcursul anului.

Din moși-strămoși, românii scot în această zi cenușa din sobe și o răspândesc peste straturile din grădină. Se spune că cenușa va proteja pământul și roadele plantelor vor fi multe și sănătoase. În această zi mai este permis doar să se spele rufe și să se calce, dar și să se facă unele treburi câmpenești. Din Joia Mare, toate muncile se opresc, până după Paște. Cine muncește va avea mare ghinion tot restul anului și poate suferi accidente la locul de muncă.

Tot astăzi, 28 aprilie, mai sunt sărbătoriți și Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru. Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintîi din Tars, către dreapta credinţă. Iar Sfîntul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amîndoi aceştia, după primirea sfintei credinţe în Hristos, au fost ucenici ai Sfîntului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale.

Rugăciunea sfinților

”Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Apostolilor cei ce staţi acum înaintea Scaunului lui Hristos, aduceţi-vă aminte totdeauna de noi care vă lăudăm pe voi, căci aţi primit har de a vă ruga pentru noi. Doimea Apostolilor cea cinstită, cereţi de la Preaînduratul Hristos, să mi se dea har, ca să vă laud pe voi şi să cânt luptele voastre, preafericiţilor. Cunoscători ai lui Hristos, Sfinţilor Apostoli Iason Preafericite şi Sosipatru Preaînţelepte, izbăviţi de toate primejdiile pe cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

Dumnezeiască vestirea cuvin­telor voastre, Apostolilor, revărsându-se la marginile lumii, tuturor neamurilor v-aţi arătat ca nişte nori plini de Strălucire Dumnezeiască, vărsând ape făcătoare de viaţă şi strigând: lăudaţi pe Domnul părinţilor.

Sfârşindu-vă întru puţină vreme, văzătorilor de Dumnezeu, împliniţi ani îndelungaţi în locuri luminoase, unde este Bucuria Cea de negrăit şi Mărirea cea Veşnică şi Lumina Cea Care ca un Dumnezeu luminează pe cei vrednici de lumină, care se roagă pentru noi.

Amin!”

  coral