Autoritățile județului Cluj au aprobat mai multe măsuri pentru a limita răspândirea virusului SARS-COV-2 de Ziua Morților – Luminația, din ziua de 1 noiembrie, în contextul în care rata incidenței a depășit pragul de 3 cazuri/mia de locuitori la Cluj-Napoca, Florești și Tritenii de Jos.

Printre acestea se numără:

   accesul credincioșilor în lăcașurile de cult se va face prin asigurarea unei suprafețe de 4 metri pentru fiecare persoană și de minim doi metri între persoane;

   la intrarea în lăcașurile de cult sau unde se organizează slujbe religioase, persoanele sunt obligate să-și dezinfecteze mâinile;

  în interiorul lăcașurilor de cult este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere nasul și gura;

   nu este permis accesul persoanelor care prezintă probleme respiratorii;

   se organizează circuite separate de intrare și ieșire semnalizate explicit;

   slujbe organizate în aer liber cu menținerea unei distanțe de 1,5 metri între persoane;

   se dezinfectează o dată la patru ore obiectele și suprafețele frecvent atinse;

   se interzice atingerea de către credincioși a obiectelor religioase;

   se interzice circulația persoanelor în grupuri mai mare de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii;

   se interzice prezența la cavou a unui grup mai mare de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii;

   păstrarea unei distanțe de doi metri la magazinele bisericești sau de flori;

   se limitează accesul în cazul în care se depășește capacitatea cimitirului nu mai asigură respectarea măsurilor de distanțare impuse. coral