Pompierii bănuiesc o scurgere de gaze în cazul exploziei, care a spulberat pensiunea Monor din Cluj-Napoca, si unde a murit o femeie de 37 de ani și au fost rănite alte persoane. 

Scurgerea de gaze a fost ignorată câteva zile, iar vineri dimineața, la ora 6:28, când cineva a aprins lumina în camerele de la etaj a explodat toată clădirea. 

Pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei de 37 de ani, care venise la Cluj pentru un interviu de angajare la Emerson. Alți doi turiști din Harghita au suferit arsuri grave. Explozia a fost auzită în tot orașul, a distrus complet pensiunea și geamurile locuințelor din jur, conform stiridecluj.ro

Pompierii au fost chemați numai după 21 de minute de la explozia din Cluj-Napoca

Apelul la 112 s-a făcut la 6:49 de minute, iar pompierii au ajuns la 6:56.

Acumularea a gaze de la parterul pensiunii a fost ignorată timp de două zile. Acolo dormea femeia de 37 de ani, fiica viceprimarului orașului Jimbolia, județul Timiș. La etaj erau cei doi bărbați din Harghita. Unul dintre ei a aprins lumina la 6:28 și totul a sărit în aer. 

Explozia a distrus complet pensiunea, un cabinet veterinar de vis-a-vis, autoturismele și a spart geamurile locuințelor de lângă. 

Cert este că patronii pensiunii sunt cercetați penal, pentru că vecinii spun că de câteva zile au simțit miros de gaz.

Cei doi bărbați care au suferit arsuri urmează să fie transferați la București. 

Conform vecinilor, pe strada Dunării, în 2004, în locul pensiunii era o brutărie. Zidul acelei construcții a căzut peste un copil care trecea pe trotuar și l-a omorât.

Nu se știe dacă brutăria și pensiunea aveau același patron. coral