Femeia, mărunţică la trup – dar măreaţă şi statuară prin dramatismul suferinţei sale – aşteaptă, ca o Fefeleagă a durerii, să intre în cabinetul I.M.L.Cluj. Este însoţită de fiica ei, cu care vorbeşte doar în răstimpuri. Parcă a împrumutat tăcerea de la animalele sale, cu care se ocupă de o viaţă, acolo, în vârf de munte, la Rogojelu, sat arondat comunei clujene Săcuieu. Mărturiseşte că vecinul ei, puşcăriaş, eliberat condiţionat în urmă cu un an şi ceva – care îi poartă sâmbetele pentru un teren – a bătut-o, crunt, chiar pe păşunea proprie, lângă văcuţele pe care le grijea, după ce-a intrat cu papucul în gardul electric şi i-a rupt patru ţăruşi de susţinere.

Lelea Maria este o femeie în vârstă de 68 de ani, care-şi duce viaţa în vârf de munte, la Rogojelu, localitate învecinată – putem spune – doar cu norii. După ce mă studiază – şi, după o discuţie, îi câştig încrederea – femeia, ajutată de fiica ei, îmi povesteşte întreaga tărăşenie care a determinat-o să se rupă de îndeletnicirile sale şi să se prezinte la I.M.L.Cluj.

Mărturiseşte aceasta: „Ieri (n.n. – duminică, 21 iunie, a.c.) pe la ora patru şi jumătate, după-masă, mă aflam cu cele trei văcuţe pe terenul-proprietate, îngrădit cu gard electric. Brusc, a apărut vecinul meu cu „papucul” lui şi a intrat direct în el, distrugându-mi-l şi scoţând din pământ patru ţăruşi. Era beat-turtă şi pus pe scandal”.

Speriată, a sunat urgent la poliţie şi a anunţat incidentul, după care s-a refugiat lângă animalele ei. Avea o presimţire sumbră… Mai fusese bătută de către vecin, mai demult, prin 2011-2012, înainte de puşcăria acestuia, pentru un teren pe care-l câştigase în instanţă şi care-i făcea cu ochiul acestuia. După acea bătaie pe care o încasase, miloasă, „Fefeleaga” l-a iertat, nevrând ca din cauza ei zdrahonul să intre în puşcărie şi tocmai ea să pună capac activităţii „haiduceşti” a vecinului. 

Duminică, însă, după ce i-a distrus gardul, a venit la ea cu aplomb şi, într-o furtună de cuvinte obscene, a trântit-o pe la pământ şi a început s-o târască, pe jos. Totul, în timp ce-i căra, cu nemiluita, pumni în spate şi cap. Povesteşte mai departe lelea Marie, cu o privire deznădăjduită, parcă retrăind aievea evenimentul: „În momentul acela am început să ţip după ajutor, la care el s-a sperit şi a fugit, nu înainte de a mă ameninţa că mă desfigurează. Curând a apărut şi un echipaj de poliţie, care a constatat fapta şi ne-a luat o declaraţie, iar pe mine fiica m-a dus, pentru îngrijiri, la Spitalul Orăşenesc din Huedin”.

Intervine în discuţie fiica ei, care declară, la rândul său: „Omul a fost eliberat condiţionat în noiembrie anul trecut – tot pentru consum de alcool la volan, din câte ştiu – şi mama l-a iertat, pentru că a implorat iertare şi a promis că nu o mai chinuie. Acum, însă, mama nu are ce face şi va lăsa Legea să-şi spună cuvântul, fiindcă omul ăsta e de nestăpânit – şi nimic nu pare să-l sperie. Pot să spun că, de când persistă conflictul cu el, cel puţin de treizeci de ori a intervenit la noi poliţia – numai ca să n-o omoare pe mama. Aşa că eu cred că-i destul, l-am iertat îndeajuns! Dacă nu striga după ajutor, de data asta o omora chiar acolo!”

Victima este poftită în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce, la scurt timp, cu un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale. Apoi, înainte de plecare, cele două femei îmi cer să le ghidez spre un autobuz care să le ducă la gară, de unde să ia trenul spre Huedin. O fac, realmente cu plăcere, însoţindu-le o bucată de drum, după care ne despărţim şi ne lăsăm datele de contact pentru a mă ţine la curent cu desfăşurarea ulterioară a cazului…

Sorin Grecu