Un tânăr de 27 de ani din Aghireşu a recurs săptămâna trecută la un gest extrem, incendiind poarta de acces în Primăria Cluj-Napoca. Cum explică acesta acţiunea pentru care riscă între 2 şi 7 ani de închisoare pentru distrugere.

Bărbatul 27 de ani, din Aghireșu, care a incendiat sâmbăta trecută, ușa Primăriei Cluj-Napoca, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

“Prin acţiunea de incendiere a uşii de acces în Primăria Municipiului Cluj-Napoca, a scărilor din faţa clădirii şi a trotuarului, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, generând o stare de nesiguranţă şi frică persoanelor prezente, pietonii şi şoferii autovehiculelor care se aflau pe carosabil, fiind nevoiţi să ocolească zona în care s-au extins flăcările”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca într-un comunicat de presă.

Acţiunea premeditată de a da foc Primăriei clujene inculpatul M.G. o explică prin faptul că „s-a săturat să tot achite taxe şi impozite”. Acesta nu arată niciun regret faţă de fapta comisă. 

Astfel s-a ales cu un dosar penal, iar în hotărârea de arestare se precizează faptul că omul nu are niciun respect faţă de autoritate, ori faţă de regulile de convieţuire socială. Mai mult, doreşte să iasă în evidenţă printr-un comportament ilicit, o formă de revoltă personală împotriva sistemului. Acesta nu este la prima întâlnire cu legea, în calitate de inculpat.  

Incendiatorul nu are un loc de muncă, adică nu plăteşte taxe din veniturile personale. Acesta nu este nici căsătorit, nu are o locuinţă stabilă şi este consumator de substanţe psihoactive, transmite Clujust

coral