Cel puţin 15 persoane au fost împuşcate, două dintre ele mortal, duminică, în timpul unei petreceri improvizate într-un garaj din Chicago, relatează AFP.

„Unul dintre participanţi a început să tragă cu arma în incintă, iar numeroase persoane au fost rănite. La faţa locului s-au găsit patru arme. Mai mulţi martori, răniţi, sunt operaţi”, au declarat Jose Jara şi David Brown, reprezentanţi ai poliţiei din Chicago, transmite News.ro.

Pompierii din Chicago au precizat că două persoane au murit. Cei împuşcaţi, inclusiv răniţii, au vârstele cuprinse între 20 şi 44 de ani, potrivit AP. Şapte persoane sunt în stare critică.

Poliţia nu a precizat dacă anchetatorii cred că nu a fost un singur atacator. Nicio persoană nu a fost arestată până acum.

coral