Beneficiarii şi angajaţii Centrului pentru vârstnici de la Băiţa au fost plasaţi în carantină pentru 14 zile. Decizia a fost luată vineri după amiază, 14 august 2020, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a fost pusă în aplicare începând de aseară, de la ora 22.00.

Aşezământul de la Băiţa va fi păzit de poliţişti şi jandarmi. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor a pus la dispoziţia carantinaţilor materiale sanitare. În centru vor avea acces doar anumiţi angajaţi, cărora li se va permite să intre şi să iasă strict pentru a cumpăra alimente.
Pentru a preveni extinderea în comunitate a noului coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a emis o dispoziţie de carantinare individuală pentru fiecare din persoanele aflate în situaţia de carantină, rezidenţi şi angajaţi conform prevederilor legale în vigoare, a transmis printr-un comunicat de presă, prefectul Dumitru Ţiplea.

 

Reamintim că la Căminul de vârstnici din Băiţa, din 74 de asistaţi, 26 au fost depistaţi cu coronavirus, iar din cadrul personalului cinci sunt pozitivi.

coral