CFR a învins Universitatea, scor 2-1, în al doilea derby disputat de cele două rivale într-un interval de doar trei zile. Meciul de pe Cluj Arena a contat pentru etapa cu numărul 15 a SuperLigii.

Echipa lui Dan Petrescu a punctat prin Deac ('25) și Malele ('61), iar trupa lui Eugen Neagoe a redus din diferență prin Romario Pires ('90+3). Toate golurile au fost înscrise din lovituri de la 11 metri.

În urma acestui rezultat, CFR a acumulat 28 de puncte și ocupă locul trei în clasament (la șase lungimi în spatele liderului Farul, dar are două meciuri mai puțin disputate). De cealaltă parte, Universitatea se află pe locul 15, cu 14 puncte.

Universitatea și CFR au terminat joi la egalitate, scor 1-1, în Grupa C din Cupa României.

Au evoluat echipele:

Universitatea: Iliev – Vlădoiu, Piţian, Fl. Ilie (Remacle 71), Ispas – Simion (Bic 62), Pires, I. Filip – Horşia (Haită 63), L. Fulop, Thiam (46 Ad. Bălan). Antrenor: Eugen Neagoe

CFR: Scuffet – Cr. Manea, Kolinger, Yuri, Camora – Boateng (Braun 87), Muhar, Deac (Cvek 69) – Petrila (Petrila 87), Yeboah (Roger 79), Malele (Birligea 69). Antrenor: Dan Petrescu.

​​SuperLiga, etapa a 15-a

Rapid București vs Farul Constanța 1-1

FC Voluntari vs Chindia Târgoviște 0-3

U Craiova 1948 vs FC Hermannstadt 1-1

CS Mioveni vs FC Botoșani 0-0

UTA Arad vs CSU Craiova 1-2

Universitatea Cluj vs CFR Cluj 1-2

Petrolul Ploiești vs FC Argeș / luni, 18:15

Sepsi Sfântu Gheorghe vs FCSB / duminică, 21:00. coral