Afacerile băieților deștepți de la Cluj care activează în domeniul imobiliar au înflorit mai ales datorită manevrelor juridice prin care au reușit să pună mâna pe terenurile statului. Un contract dubios prin care a fost concesionată suprafața importantă de teren din zona Cora a fost semnat încă de pe vremea primarului Gheorghe Funar, primarii Sorin Apostu și Emil Boc fiind cei care au dus mai departe „tratativele” cu „dezvoltatorii” perindați prin firma paravan Cluj Napoca Estate (titulara contractului inițial de concesiune).

Zgârie nori de 40 de etaje, promovat drept „cel mai mare bloc din România”

Cea mai înaltă clădire din România e anunțată a se construi la Cluj Napoca în vecinătatea hipermarketului Cora, conform unui proiect urbanistic prezentat de fostul arhitect șef al municipiului, Adrian Iancu. Beneficiarul proiectului (omul de afaceri Dorin Bob) ar prefera, evident, să rămână discret, să se desfășoare fără a fi nevoit să admită că terenul pe care vrea să contruiască turnul nu-i aparține defel, fiind parte din proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV). De altfel, chestionați de reporterii Actual de Cluj, reprezentanții USAMV spun că au aflat și ei din presă despre acest „proiect urbanistic”, și că i-au anunțat imediat pe reprezentanții municipalității că nu-și dau acordul, sub nicio formă, pentru o investiție privată.

Despre proiectul și îmbârligătura juridică a terenurilor de la Cora

Studiul proiectului, semnat și prezentat de fostul arhitect șef al orașului Adrian Iancu, vizează o suprafață de  circa 18,9 hectare, din care mai bine de jumătate se află în proprietatea USAMV, iar restul în proprietatea municipalității (Primărie). În zonă mai sunt parcele a căror situație juridică n-a fost încă reglementată, Primăria și USMV disputându-și  și în prezent titlurile de proprietate. Cert este că Universitatea concesiona în septembrie, 1999,  parte din terenul pe care era titulară, firmei BTC Tehnical, în scopul aducerii la Cluj a hipermarketului Cora. În contractul semnat de USAMV se stipulează ferm că obiectul concesiunii nu poate fi modificat. La numai câteva luni distanță, BTC Tehnical a cesionat mai departe drepturile contractuale firmei Cluj Napoca Estate, care, deloc întâmplător, avea deja semnat un contract de asociere în participațiune cu Primăria Cluj Napoca, pentru o altă suprafață de 5,7 ha. Prin spatele acestei firme, Cluj Napoca Estate, s-au perindat în ultimii ani diverși dezvoltatori imobiliari cu scopul evident de a exploata ultimele rămășițe din zestrea funciară a municipiului. A fost mai întâi omul de afaceri Sorin Dan, care la rândul său avea semnat un contract de asociere cu Regia Primăriei pentru a construi un centru comercial și chiar un hotel, iar acum apare în ecuație cu acest bloc de 40 de etaje omul de afaceri Dorin Bob, reprezentantul firmei Studium Green.

Cum s-a ajuns la proiectul zgârie nori, prevăzut pe un teren al statului?

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) care vizează construcția turnului de 40 de etaje are ca beneficiar societatea Cluj-Napoca Estate, firma de „dezvoltări imobiliare” (printre acționarii ei este și grupul olandez Delparro – operatorul rețelei de hipermarketuri Cora). Numai că din cele 18,9 hectare prinse în acest PUZ, Cluj Napoca Estate deține în proprietate doar 6 parcele care însumează puțin peste 1 hectar de teren. Cu toate acestea, beneficiarul nu se dă înlături de la planul turnului cu 40 de etaje, care implică evident și suprafețele de teren care nu-i aparțin.  Mai precis, arhitectul Adrian Iancu a prevăzut construcții atât pe terenul prins în contractul de concesiune cu USMV-ul cât și pe terenul din asocierea cu Primăria Cluj-Napoca. Iar ca „argument”  pentru interesul public a oferit Primăriei, pe terenul concesionat de USMV, o structură de tipul Park&Ride. USAMV, evident, nu e de acord cu proiectul turnului, după cum reprezentanții instiției au anunțat, nici cu modificarea contractului de concesiune.

„Contractul este clar, spune că obiectul concesiunii este construirea unei magazin hipermarket. Ca să se întâmple alteceva pe acest teren trebuie să fim și noi de acord cu noile planuri. Ei au mers mai departe în ciuda faptului că noi nu ne dăm acordul. Când am aflat că se merge mai departe, am notificat Primăria cu privire la această situație”, a răspuns rectorul USAMV, Cornel Cătoi, pentru Actual de Cluj.

Ca să-i influențeze pozitiv  pe arhitecții din Comisia Tehnică a Consiliului Județean Cluj,  Adrian Iancu le-a spus că investitorul ar avea de gând să organizeze un concurs de soluții pentru a stabili cum anume să arăte turnul de 40 de etaje.  Chestionat de Actualdecluj.ro despre seriozitatea investitorului și despre implicare lui Dorin Bob în afacere, arhitectul Adrian Iancu a spus că „nu sunt mandatat să ofer această informație”. În schimb, el a început să se plângă de faptul că Primăria întârzie să-i avizeze documentația, deși el a depus toate hârtiile necesare, inclusiv avizele. În USAMV se cunoaște implicarea omului de afaceri Dorin Bob în acest proiect, spun sursele Actual de Cluj.

Comisia de Urbanism a Consiliului Județean i-a sugerat arhitectului Adrian Iancu să renunțe la colțul din PUZ, cel dinspre Muzeul Apei (adică terenul de aproape 3.000 mp aflat în proprietatea USAMV). Turnul lui Iancu a fost criticat subtil, fără ca cineva să își asume să spună direct că forma propusă nu este așezată corespunzător pe teren. Mai mult, proiectul a fost văzut cu potențial de a bloca și mai mult traficul dinspre Florești la intrarea în municipiu, având în vedere poziționarea sa. S-a arătat că proiectul nu aduce destule câștiguri la capitolul trafic. Pe de altă parte, reprezentanții Comisiei Consiliului Județean au apreciat oricum că, odată instituită reglementarea cu 40 de etaje, în următoare fază turnul poate fi glisat oriunde pe teren.

În Comisia Tehnică a Primăriei, proiectul turnului a fost discutat în vara lui 2019, pe ascuns, într-o ședință convocată inopinat, de la care primarul Emil Boc a lipsit. Atunci s-a dat acceptul de principiu. Proiectul a fost pus în consultare publică de două ori de către Primărie și urmează să se rediscute astăzi, într-o nouă ședință a Comisiei de Urbanism.

De când a apărut proiectul public, la una dintre ședințele comisie de urbanism ale Primăriei din 2019, se vehiculează în piață că vârful de lance al afacerii este omul de afaceri Dorin Bob, cel care a dezvoltat ansambluri rezidențiale controversate în Cluj-Napoca, cel despre care se spune în cercurile de arhitecți că s-a transformat în consultantul pe probleme de urbanism pentru cei care vor să construiască încălcând unele reglementări. Dorin Bob este și absolvent al USAMV  în primele promoții după 1990. Bob a intrat recent într-o altă afacere falimentară făcută tot pe terenul USAMV, proiectul Tower, subiect asupra căruia vom mai reveni.

Arhitectul Adrian Iancu a prezentat recent PUZ-ul turnului de la Cora la Comisia de Urbanism a Județului. El a spus că proiectul a fost început în 2017. El a mai sugerat că, de fapt, comisia operativă de urbanism a Primăriei a fost cea care a sugerat să se facă acolo un zgârie nori la faza de oportunitate a proiectului. Adrian Iancu a fost arhitect șef numit în primul mandat al primarului Emil Boc. Acum e decanul Facultății de Arhitectură și e membru în comisia de urbanism a Primăriei. Viceprimarul Dan Tarcea a spus pentru Actualdecluj.ro că Primăria Cluj nu deține teren în cadrul PUZ-ului blocului de 40 de etaje. El a mai spus că cei de la Cora (firma reprezentantă) nu au cumpărat niciun teren de la Primărie. coral