Bărbatul filmat în timp ce conduea cu fetița în brațe a fost identificat de polițiștii clujeni. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj.

În vârstă de doar câteva luni, un copil a fost filmat în timp ce se ridică și se joacă cu volanul.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991, R, pentru săvârșirea de fapte de natură a provoca indignarea cetățenilor, cu 700 de lei, informează Ziua de Cluj.

Totodată, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 R, pentru nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

“În cauză, polițiștii au anunțat DGASPC, autoritate competentă, în vederea luarii măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Cluj.

INCONȘTIENȚĂ MAXIMĂ! Un turdean a condus cu fetița lui de cateva luni, la volan. Poliția l-a identificat pe șofer!

coral