Polițistul I.R., în vârstă de 45 de ani, lucrează la Secția 4 din Cluj-Napoca, și a comis furturile în timpul serviciului, fiind îmbrăcat în uniforma de polițist.

Procurorii de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis un dosar penal pentru furt. Surse judiciare spun că anchetatorii au făcut percheziție la domiciliul lui I.R., unde au fost găsite flexurile. Conducerea Leroy Merlin a sesizat Poliția Cluj, iar șeful IPJ Cluj, comisarul Mircea Rus, a sesizat mai departe procurorii. 

”Ancheta făcută din dispoziția șefului IPJ Cluj a demonstrat că agentul  avea o tactică anume, atunci când acționa. Camerele de luat vederi l-au surprins când a intrat și când a ieșit din magazin, dar și în interiorul acestuia. Avem probe că a studiat zonele de acoperire a camerelor și care erau unghiurile moarte. Cele două flexuri au dispărut și așa s-a născut bănuiala că persoana care le-a sustras era chiar polițistul”, conform sursei citate.

Oficial, Poliția Cluj a anunțat cazul în cursul zilei de miercuri, 4 martie, imediat după ce ancheta făcută s-a concetizat.

”La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei societăți comerciale situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, despre faptul că, în perioada 28/29 februarie a.c., un bărbat ar fi sustras din magazinul societății două unelte electrice”, informează IPJ Cluj.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 45 de ani, are calitatea de polițist, astfel că, în paralel, se efectuează și o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia. 

coral