Continuă să crească numărul de cazuri în Cluj, unde astăzi au fost raportate 485 de noi îmbolnăviri cu Sars-Cov-2. Rata de infectare din județ a ajuns la 6.15, în timp ce în municipiul Cluj-Napoca este de 7.35, cea mai ridicată.

De altfel, Clujul are în acest moment, potrivit informațiilor g4media.ro, aproximativ 5000 de cazuri active depistate prin testare.

Pentru a face față numărului tot mai mare de cazuri, un nou spital – Clinica Medicală 1 – va fi adus în linie medicală de suport de luni. Va fi al șaselea care va trata cazuri de Covid, după Spitalele de Boli Infecțioase, Pneumoftiziologie, Recuperare, Municipal și Militar.

Clinica Medicală 1 din cadrul Spitalului Județean va aduce un plus de 68 de locuri pentru internarea de zi și de 6 locuri pe secția de Anestezie și terapie Intensivă, unde sunt cele mai multe probleme. În ultimele luni s-a mărit constant capacitate în secțiile de ATI destinate bolnavilor cu Covid-19. Dacă în primăvară erau 15 paturi disponibile, de luni în Cluj vor fi disponibile 69 de locuri ATI.

Chiar și așa, spun medicii specialiști, și acestea se vor ocupa imediat.

În acest moment, în spitalele din Cluj sunt internați 656 de pacienți diagnosticați cu Sars-Cov-2. Peste 2000 de pacienți diagnosticați sunt pe listele de așteptare pentru a ajunge la un control de specialitate.

 

coral