Un clujean a fost condamnat la închisoare, cu suspendare, după ce a scuipat un polițist și l-a amenințat că e infectat cu coronavirus.

Clujeanul și-a recunoscut vinovăția în caz astfel că a fost condamnat la închisoare cu suspendare de către instanță – dosarul a fost judecat de Judecătoria Cluj-Napoca iar decizia nu e definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare, chiar dacă e puțin probabil ca aceasta să fie rejudecată având în vedere că inculpatul și-a recunoscut fapta.

”În actul de sesizare, în fapt, s-a reţinut că inculpatul, la data de 28.03.2020, în jurul orei 23:30, în timp ce poliţistul local B. I. G. încerca să împiedice plecarea sa din UPU Cluj – Napoca, l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase Covid-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei acestuia, de la o distanţă de aproximativ 1 – 2 m, cauzîndu-i, astfel, o stare de temere poliţistului local, care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate”, se arată în motivarea deciziei instanței, obținută de actualdecluj.ro. Să precizăm că inculpatul se afla la Unitatea de Primire a Urgențelor iar medicii au trebuit să cheme poliția, căci acesta era recalcitrant. ”Ajunşi la UPU, poliţiştii au fost informaţi de cadrele medicale şi martorul R. S. că inculpatul B. I. a fost adus de un echipaj SMURD în cadrul UPU Cluj – Napoca, întrucît suferise anumite leziuni în zona capului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla în locuinţă, însă, ajuns la UPU, acesta a abordat un comportament necooperant cu cadrele medicale, cărora le comunica că „nu discută cu ele” sau că „el le plăteşte pe ele”, după un timp spunîndu-le acestora şi că este infectat cu boala Covid-19, fapt pentru care le va infecta şi pe ele. În continuare, poliţiştii au purtat mai multe discuţii în faţa UPU cu inculpatul B. I. (care refuza să coopereze cu poliţiştii şi li se adresa „la mişto” acestora) pentru a stabili împrejurările în care acesta ar fi ajuns să se infecteze cu Covid-19, aşa cum afirma, însă, la un moment dat, în timp ce poliţiştii aşteptau în faţa UPU (unde se aflau mai multe cadre medicale dar şi B. I.) să li se transmită de către superiori ce măsuri trebuiau luate faţă de B., acesta din urmă le-a comunicat că pleacă din acel loc, fapt pentru care s-a îndreptat spre strada Clinicilor, pe aleea care asigură accesul din UPU în această stradă. În aceste împrejurări, poliţiştii au plecat după el, pentru a-l împiedica să părăsească zona, primul care a ajuns în proximitatea sa fiind persoana vătămată B. I. G. însă, atunci cînd poliţistul local a ajuns lîngă inculpatul B. acesta şi-a dat masca jos şi a tuşit în mod intenţionat spre B., fapt care l-a determinat pe acesta din urmă să se retragă uşor în spate. Imediat, poliţistul F. a folosit sprayul din dotare şi, cu ajutorul martorului R. S., s-a reuşit încătuşarea lui B. I., care a fost introdus într-o încăpere din UPU. Aici, inculpatul şi-a continuat comportamentul inadecvat, în sensul că şi-a scos din nou branula pe care i-au pus-o medicii şi a aruncat cu un recipient în care urinase prin încăperea respectivă, fapt ce a impus reîncătuşarea sa. Ulterior sosirii ambulanţei destinate transportului persoanelor infectate cu COVID-19 la UPU, B. I. a fost condus la Spitalul Clinic de Boli Infecţionase Cluj – Napoca de unde, după consultarea sa, i s-a permis să plece acasă întrucît nu intra în definiţia de caz a persoanelor infectate cu COVID-19. A doua zi, 29 martie 2020, atât inculpatul B. I. cît şi cei patru poliţişti au fost testaţi pentru a se stabili dacă sunt ori nu infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 însă rezultatele au fost negative”.

Clujeanul a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.  ”De asemenea, inculpatul a dat o declaraţie prin care a recunoscut săvârşirea faptelor imputate, a recunoscut încadrarea juridică şi vinovăţia, acceptând să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii”, a arătat judecătorul.

Să precizăm că teoretic decizia instanței e atacabilă cu apel dar practic, spun sursele actualdecluj.ro, verdictele nu sunt atacate de către inculpații care și-au recunoscut vinovăția.

coral