O crimă înfiorătoare s-a petrecut în Oradea, unde o clujeancă de 40 de ani a fost ucisă cu sânge rece de un individ recidivist, cu care ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale.

Victima și agresorul și-au dat întâlnire după ce s-au cunoscut pe internet

Victima era kinetoterapeut şi locuia în Cluj, însă şi-ar fi dat întâlnire pe internet cu cel care i-a devenit călău. Cadavrul femeii a fost găsit pe un câmp, la ieşirea spre Vama Borş. La scurt timp, anchetatorii l-au prins şi pe criminal.

Cine este criminalul femeii?

Aurel Szabó este cel acuzat că a ucis-o fără milă pe femeia pe care ar fi cunoscut-o pe internet.

Bărbatul i-ar fi dat întâlnire, iar victima, care plecase cu trenul din Cluj spre Budapesta, s-a oprit în Oradea, fără să bănuiască vreo clipă ce avea să i se întâmple. Individul cu gânduri ascunse ar fi chemat-o într-o zonă de la marginea orașului, unde a avut loc crima înfiorătoare.

A încercat să inducă în eroare autoritățile în momentul în care a fost audiat

La audieri, agresorul a susținut că și-a cunoscut victima abia în ziua crimei, într-o benzinărie de la marginea orașului, unde au băut o bere. A încercat să-i induca în eroare pe anchetatori, spunându-le că au ajuns împreună aici, pe câmp pentru că ar fi fost o femeie de moravuri ușoare. Cum ea ar fi refuzat sa întrețină relații intime, i-a curmat viața.

Ultimele clipe din viaţa femeii au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zonă. 

În imagini, victima apare însoțită de călăul său. La scurt timp, dintre tufișuri iese doar bărbatul, cu o bicicletă.

Un bărbat care trecea prin zona a fost cel care a văzut cadavrul femeii. Anchetatorii care au mers la fața locului spun că pe trupul victimei erau numeroase tăieturi. 

Individul acuzat de crimă este recidivist. În trecut, a fost condamnat de mai multe ori pentru tâlhărie și furt. Vecinii spun că era un om violent și ar fi divorțat de soția să tocmai pentru că o bătea și chiar ar fi amenințat-o cu moartea. 

Victima avea 40 de ani șiera kinetoterapeut în Cluj-Napoca.

  coral