Clujeanca acuzată că și-a înjunghiat mortal tatăl, duă care a sunat la 112, susținând că acesta suferise un AVC, rămâne în contiduare după gratii, după ce judecătorii Tribunaului Cluj au decis prelungirea măsurii preventive luate împotriva acesteia.

Pe numele ei de Bulea Elisabeta Dalia, clujeanca și-a omorât duminică tatăl cu care locuia pe strada Câmpului, din cartierul Mănăștur, folosind un cuțit cu care l-a înjunghiat fără reținere. În mod ironic, femeia a sunat în următoarea zi la 112 și ar fi anunțat că tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a fost trimis un echipaj medical. Când au ajuns în apartament, medicii au constatat că bărbatul era decedat și că prezenta urme de violență, observând că a fost înjughiat, arată ziardecluj.ro. 

Medicii au cerut ajutorul Poliției, iar femeia a fost reținută pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, 27 iulie, Dalia Elisabeta Bulea a fost arestată preventiv pentru violența în familie sub forma omorului, măsura fiind prelungită până în prezent.

În eventualitatea în care va fi gasită vinovată, femeia riscă între 15 și 25 de ani, pentru omor calificat.

 

coral