La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliției Rurală Baciu au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Baciu, în timp ce conducea un autoturism pe DC 142B, în localitatea Popești, deși avea permisul de conducere anulat. În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal

 

La data de 13 iulie .a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un bărbat de 53 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DJ 109, în localitatea Așchileu Mare, deși avea dreptul de a conduce suspendat.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR ÎN ZONA RURALĂ GHERLA

 

În perioada 10-12 iulie, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat acțiuni în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea comiterii faptelor antisociale. 

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost verificate 84 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au efectuat verificări la 26 de societăți comerciale, terase și zone de agrement. în urma abaterilor constate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale. 

 

Polițiștii au aplicat 8 sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, alte 28 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate participanților la traficul rutier, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice. 

Totodată, a fost constată o infracțiune la regimul rutier, polițiștii depistând un bărbat în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere. coral