Probleme din nou la Cluj din cauza coronavirusului. Sâmbătă au fost anunțate 30 de cazuri iar 3 pacienți au fost transferați la Oradea. La Cluj va fi adus de urgență un TIR de intervenții în condițiile în care pentru coronavirus sunt doar 14 locuri la ATI. 

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a anunțat că va ajunge săptămâna viitoare și o unitate mobilă cu 11 paturi, mai exact un tir de terapie intensivă, din dotarea IGSU. „Secția este echipată, dotată cu ventilatoare, de luni va fi funcțional”, a spus el.

”La Terapie intensivă în Cluj am avut și cazuri din alte județe. Am decis să eliberăm Terapia intensivă pentru a avea locuri pentru clujeni, iar pacienții din alte județe să fie transferați în alte părți, dacă se poate în județele de reședință, dacă nu în centrele apropiate care nu au afluxul pe care îl avem noi de pacienți, acesta fiind motivul pentru care am decis să transferăm trei pacienți astăzi la Oradea”, a declarat Mircea Abrudean, potrivit Libertatea.

Claudia Andron: „Bai mare, la ATI în Cluj nu mai sunt locuri și astăzi s-au transferat primii bolnavi la Oradea.
Până aici nimic dubios. Dar câte paturi ATI pentru COVID are Clujul, îl întreb pe colegul Catalin Suciu. 14! Câteeeeeee?! 14?!!
Da, 14 paturi ATI are Clujul pentru pacienții COVID!
(…)
14 paturi, ditai Clujul, spital regional, care ar trebui să deservească și județele din jur?! Păi au cu un pat mai mai mult ca ATI Covid la Bistrița”.

coral