CFR a dat în judecată o femeie care a rămas fără o mână după ce un tren i-a amputat brațul pentru a o obliga să-și pună proteză. CFR vrea să scape astfel de plata a 1.000 de lei pe lună, măsură dispusă de instanță până la protezarea brațului.

Judecătoria Constanța a respins pe 1 februarie cererea de chemare în judecată formulată de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA- Sucursala Regională CF Timișoara împotriva femeii de 65 de ani din Constanța care a rămas în 2014 fără un braț în urma unui accident feroviar produs într-o stație din Hunedoara.

CFR a cerut obligarea femeii de a-și pune proteză la brațul amputat pentru a scăpa astfel de plata a 1.000 de lei lunar către victima sa, întrucât compania trebuie să achite această sumă până la încetarea stării de nevoie, adică protezarea brațului, scrie Replica de Constanța.

CFR a arătat în motivarea cererii că urmărește ”obligarea pârâtei la protezarea membrului superior conducând la stoparea daunelor materiale în sumă de 1000 lei, sub formă de prestație lunară, acordate de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestație, de la data de 14.09.2014, până la rămânerea definitivă a prezentei, câtă vreme reclamanta a achitat aceste daune, încă din data de 22.10.2019 iar pârâta a fost pusă în întârziere pentru a dovedi demersurile efectuate în sensul protezării, având resurse financiare în acest sens”.

De ce nu și-a pus femeia proteză până acum

CFR a fost obligată în noiembrie 2019, printr-o sentință definitivă, la plata unor daune materiale și morale de 400.000 de euro pentru femeia cu brațul amputat de tren în gara Subcetate din județul Hunedoara.

Instanța a stabilit că accidentul s-a produs din cauza lipsei unor indicatoare, iar gara în cauză nu avea nici măcar autorizație de funcționare.

Compania susține acum că și-a achitat obligația și a plătit daunele impuse de instanță, cerând femeii să-și pună proteza pentru a nu mai plăti și cei 1.000 de lei pe lună.

În apărarea sa, femeia spune însă că între timp a intervenit pandemia, iar acest lucru o împiedică să se deplaseze prin spitale, în condițiile în care are 65 de ani și suferă de diabet, afecțiuni care o încadrează în categoria de risc maxim a celor infectați cu Covid-19.

Judecătoria Constanța i-a dat dreptate femeii și a respins cererea de chemare în judecată înaintată de CFR, chiar și în lipsa efectuării vreunei demers din partea victimei pentru achiziționarea unei proteze. coral