După deschiderea parcului de pe strada Poligonului, primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că demersurile pentru construirea unui Complex Sportiv modern în localitate sunt în linie dreaptă.

„Am obținut de la CNI (Compania Națională de Investiții) finanțarea pentru Construire Complex Sportiv, str Tăuțiului, obiectiv care a fost introdus pe Lista sinteză a subprogramului Complexuri Sportive aprobată prin Ordin MLPDA 3576/august 2020. Urmează procedurile de achiziție publică pentru construcție. Complexul Sportiv va fi unul destinat atât celor mici cât și celor mari, urmând să aibă terenuri de tenis, minifotbal, baschet, volei, fotbal-tenis, badminton, etc, pistă de role, skatepark, zonă de paintball și un mini-adventure park.

Astfel, fostul Poligon, preluat de administrația locală de la MAPN, se va desăvârși prin realizarea a patru mari investiții: Parcul de Joacă și Agrement (care a fost inaugurat miercuri), Centrul Cultural (unde lucrările vor începe anul acesta), Bazinul de Înot (unde lucrările sper să înceapă tot anul acesta) și Complexul Sportiv – ultimele trei obiective având finanțare extrabugetară”, a transmis Șulea,

coral